Politica de blocaj

Impresia mea este că trăim într-o ţară blocată. Pentru orice om de bună-credinţă, care este cât de cât preocupat de ceea ce se întâmplă, dincolo de propagandă, sistemul politic românesc este unul fără posibilitate de reglaj. Incapacitatea nu poate fi taxată, Constituţia a fost concepută (încep să cred că deliberat…) cu suficient de multe portiţe pentru a permite interpretări. Numai că aceia care şi-au dorit interpretările au pornit de la premisa falsă că vor putea menţine puterea suficient de mult timp, pentru a nu le mai păsa de ce se întâmplă după. Constituţia din 2003 a devenit o capcană pentru PSD-ul anului 2008, cel care a girat-o.
Acum, mecanismele de reglaj, altele decât alegerile la termen, sunt aproape complet excluse. Dacă onor clasa politică românească nu învaţă nimic din ceea ce se petrece în sistem, suntem condamnaţi să batem apa în piuă fără să putem acţiona în vreun fel pentru rezolvarea situaţiei. Sau să aşteptăm revanşa la urne, ceea ce se poate dovedi mult prea frustrant şi mai ales periculos, dacă degradarea economică este prea abruptă.
Acapararea puterii este evidentă, mecanismul format din preşedinte şi guvern, cu o majoritate solidară în, atenţie, interese parţial divergente, este aparent democratic, dar în fapt inert sub raport al dinamicii politice într-un stat normal. Opoziţia nu are la dispoziţie nici o posibilitate de a lua parte la decizie într-o perioadă în care solidaritatea este mai importantă decât oricând. Genul de politică băşcălioasă ridicat la rang de artă de preşedintele Băsescu şi de câţiva (nu de toţi) dintre apropiaţii săi. Imaginea Elenei Udrea împărţind ciocolată pe geamul pe jumătate deschis al maşinii mi se pare o umilinţă extremă pentru cei ce speră ceva de la guvernanţi. Se vedea că are rezerve pregătite, ce mai, este incalificabil pentru cine şi-a păstrat un minimum simţ al decenţei.
Realitatea arată că o foarte mică majoritate obţinută la urne poate fi transformată într-un avantaj enorm, susţinut la limita logicii, care devine însă inaplicabilă celuilalt. De fapt, în acest proces, în esenţă simplu, dar statut constituţional, se ascunde întreaga filosofie a puterii româneşti. Cu excepţia PNL (care a fost nevoit de împrejurări şi de dimensiunile sale mai reduse să accepte jocul democratic şi alianţe nu oficiale, dar uşor deductibile), celelalte două partide au încercat să domine autoritar scena politică.
Ce au reuşit, se vede.