Politica si administratie

Poliţia municipiului Vulcan, pe lista focarelor de Covid din judeţ

Poliţia municipiului Vulcan, din Valea Jiului, se află pe lista focarelor de Covid-19 din judeţ, aici fiind confirmate pozitiv la infecţia cu virusul SARS-CoV-2 un număr de patru persoane, relevă datele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, preluate joi de Instituţia Prefectului.
Între focarele de COVID-19 cu un număr mai mare de cazuri mai sunt sunt înscrise Spi­­talul Municipal Hunedoara, cu 13 per­soa­ne bol­nave, Spitalul Municipal Orăştie, cu 4 cazuri, Spi­talul Judeţean de Urgenţă Deva, 3 per­soa­ne, şi Spitalul de Psihiatrie Zam, cu 5 cazuri.
Incidenţa cazurilor de COVID-19 pentru ultimele 14 zile a fost calculată la 1,63 la o mie de locuitori, în ultimele 24 de ore fiind confirmaţi 84 de noi bolnavi.
În intervalul de referinţă au fost iden­ti­fi­cate 1.414 persoane pozitive la infecţia cu noul coronavirus, dintre care 380 au nece­si­tat internare în spital. De la debutul pan­de­miei, 11.225 de persoane s-au vindecat de COVID-19, iar 530 au murit în urma infecţiei cu SARS-CoV-2.
Pe de altă parte, verificările echipelor mixte de control cu privire la respectarea mă­surilor impuse în contextul stării de alertă continuă în judeţ, cele din ultimele 24 de ore soldându-se cu amenzi în valoare totală de 3500 de lei. Poliţiştii hunedoreni au derulat, pe raza judeţului, atât în mediul urban cât şi rural, verificări la 33 de societăţi comerciale şi 43 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au aplicat 13 de sancţiuni contravenţionale, 11 pentru ne­respectare măsurii protecţie individuală, una pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie şi una pentru ne­­respectarea măsurilor de caran­tină/ izolare. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura