Categories: ActualitateFlash

Poliţia montează panouri în zonele morţii de pe DN 7

Cristina Ghenea

Mai multe panouri informative vor fi montate în punctele critice de pe DN7 din judeţ, pentru a semnaliza zonele de risc, unde se produc accidente grave de circulaţie. Potrivit subcomisarului Florin Tat, adjunctul şefului Poliţiei Rutiere Hunedoara, acţiunea face parte dintr-un program amplu, iniţiat de Direcţia Rutieră, pentru a preveni producerea evenimentelor grave de circulaţie.
Panourile respective, de culoare galbenă, vor fi montate pe DN7, începând din luna aprilie. Potrivit rutieriştilor, pe raza judeţului Hunedoara, sunt nouă puncte negre – opt pe DN 7, iar unul la intersecţia DN 66A cu DN 66, lângă Aninoasa. Pe DN7, aceste puncte critice se află în zona Aurel Vlaicu, la ieşire din Orăştie spre Deva, în Simeria, în intersecţia din zona DHS şi la cea de la Sântuhalm. O altă zonă critică este considerată porţiunea de şosea de la Izvorul Decebal, aflat la la ieşirea din Deva şi până la intrarea în satul Mintia. Un punct negru este şi intersecţia de la podul de la Şoimuş, precum şi locul numit „Colţul pietrei”, din satul Săcămaş. În ultimii cinci ani, în aceste locuri s-au produs, în total, 89 de accidente rutiere grave, soldate cu 35 de morţi şi 91 de persoane grav rănite.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Accident rutier pe DN 66, în municipiul Petroșani

La data de 12 iulie 2026, în jurul orei 18:20, Poliția Municipiului Petroșani a fost…

2 ore ago

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

2 zile ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

2 zile ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

2 zile ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

2 zile ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

2 zile ago