Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler lui Avram-Marius Iancu, bibliotecarul și polisportivul din Petroșani, în semn de „înaltă apreciere şi recunoaştere pentru excepţionala performanţă sportivă, pentru determinarea, pasiunea şi perseverenţa cu care şi-a desăvârşit poziţia de înotător ultra-performant la nivel naţional şi internaţional”.
Înotătorul Avram Iancu s-a arătat onorat că preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, acesta spunând că distincţia primită reprezintă o încununare a eforturilor pe care le-a depus în ultimii cinci ani pentru promovarea imaginii ţării noastre.
„Această distincţie încununează cu succes o muncă susţinută pe care am depus-o în ultimii cinci ani. Este onorant pentru mine să primesc cea mai înaltă distincţie a ţării mele, pe care am încercat să o promovez, cum am putut eu mai bine, oriunde am fost în lume. Le mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit de-a lungul timpului în acţiunile mele”, a declarat Avram Iancu.
Polisportivul din Petroşani este cunoscut pentru performanţele sale ca înotător îndeosebi. Astfel, în august 2016, el a traversat înot Canalul Mânecii, fără să poarte costum de neopren sau labe de înot.
De asemenea, în vara anului 2017, el a parcurs înot întreg cursul Dunării, pe o distanță de 2860 de kilometri, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră, la Sulina. Tot fără costum de neopren și labe de înot.
Anul acesta, Avram Iancu a parcurs pe Marea Neagră traseul de 680 km dintre Sulina şi Istanbul în 60 de zile, din care 50 de zile le-a petrecut efectiv în apă, tot fără costum de neopren și labe de înot. Hunedoreanul a dedicat această perfomanță Centenarului Unirii. (Mircea Crivăț)
Frăția penalilor se pregătește să pună mâna pe o urbe din regiune, ori cel puțin…
Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor dacice drept unul…
Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…
Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.
Polițiștii rutieri desfășoară, în perioada 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…
Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…