Policlinica Deva, în reparaþii capitale

Nicolle Ebner

După 20 de ani în care s-au făcut doar mici retuşuri, Policlinica Deva intră, din această lună, în reparaţii capitale. Proiectul de reabilitare şi dotare cu echipamente medicale moderne, realizat de Consiliul Judeţean Hunedoara (CJH), în colaborare cu Spitalul Judeţean Deva, are o valoare de 1,6 milioane euro şi a obţinut finanţare externă.

Gata cu ghişeele de tip comunist
Prezentarea etapelor de aplicare a proiectului au fost prezentate ieri, oficial, la sediul Spitalului Judeţean Deva, în prezenţa reprezentanţilor CJH, Prefecturii, ADR Vest, conducerii unităţii spitaliceşti şi a medicilor. „Proiectul prevede reamenajarea tuturor cabinetelor medicale, refacerea circuitelor pentru pacienţi, reabilitarea reţelelor de apă, canalizare şi electrice, construirea unui lift pentru pacienţii cu handicap, dar şi achiziţia unor echipamente medicale complexe, pentru investigarea bolnavilor. Pacientul nu va mai fi primit la ghişeul acela comunist, vechi, la care trebuia să se aplece pentru a obţine un bon de ordine. La finalul investiţiei, policlinica (ambulatoriul de specialitate) spitalului va putea fi acreditată conform normelor europene”, a declarat managerul Spitalului Judeţean Deva, dr. Dan Florea. Contractul de finanţare a fost semnat în luna august 2009, iar lucrările se vor derula pe o perioadă cuprinsă între un an şi jumătate şi doi ani, menţionează managerul de proiect, Paula Enuţ. Licitaţia a fost câştigată de o firmă de construcţii din Petroşani, iar directorul acesteia, prezent la evenimentul de ieri, a garantat că: „ne vom strădui să ne ridicăm la nivelul cerinţelor din proiect”.

Investiţii în sănătate
Pentru preşedintele CJH, Mircea Ioan Moloţ, prezentarea proiectului de  modernizare şi echipare cu aparatură de specialitate a policlinicii din Deva înseamnă încă o victorie împotriva crizei economice. „În judeţ, am pus accent pe infrastructură, turism şi sănătate. Nu putem face turism, dacă nu avem oameni sănătoşi şi tocmai de aceea, în ultimii ani, consiliul judeţean a finanţat modernizarea mai multor secţii din Spitalul judeţean Deva, dar şi din alte unităţi medicale din judeţ. Nu puteam rata ocazia de a obţine fonduri nerambursabile prin proiecte finanţate de comunitatea europeană în domeniul sănătăţii şi am avut câştig de cauză”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, asigurându-i pe cei prezenţi că vor mai urma şi alte proiecte.
Odată depăşite toate etapele, inclusiv cea a prezentării publice, lucrările pot începe chiar de mâine, au mai spus reprezentanţii CJH.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ARME ȘI ARTICOLE PIROTEHNICE DEȚINUTE ILEGAL, DESCOPERITE ÎN URMA UNOR PERCHEZIȚII DESFĂȘURATE ASTĂZI, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au efectuat, la data de 18 iunie…

2 ore ago

Percheziție efectuată de polițiști, după ce s-au sesizat din oficiu cu privire la amenințări transmise online

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au intervenit cu operativitate după ce, la data de…

4 ore ago

Telefoanele care schimbă ritmul zilelor aglomerate

În lumea telefoanelor premium, diferența nu mai stă doar în specificații. Stă în felul în…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doamna care este... Gurile rele din regiunea cu lămpașe spun că o cucoană, în trecut…

21 de ore ago

Bulina albă

Cătălin Valea, sportiv din Petroșani Pentru organizarea unei noi ediții a competiției de ciclism motan…

21 de ore ago

Bulina neagră

Veniamin F. , din Vulcan Pentru că nu a respectat obligațiile instanței, fiind condamnat cu…

21 de ore ago