Pogea, de la siderurgie, marmurã şi finanţe, la… mezeluri

Hunedoreanul Gheorghe Pogea (foto), fost o scurtă perioadă, ministru al Finanţelor şi vice prim-ministru  în cabinetul Boc, este în prezent director general al grupului CrisTim, compania antreprenorului Radu Timiş şi unul dintre cei mai mari producători de mezeluri de pe piaţa locală. Afacerile grupului se ridică la peste 64 de milioane de euro.

„Din data de 6 august, sunt directorul general al grupului CrisTim. Am avut activitate în consultanţă la CrisTim timp de câteva luni în prealabil, iar apoi am primit această propunere pe care am acceptat-o. Gestionez strategia de dezvoltare a grupului“, a declarat Gheorghe Pogea.
Acesta este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti şi deţine titlu de doctor în ştiinţa şi ingineria materialelor. Între 1996 şi 2000 a fost director general al Siderurgica Hunedoara, iar în perioada 2001-2008, a ocupat pe rând fotoliul de director general al Marmosim şi Titan Mar, ambele companii controlate de Adriean Videanu. (A. Năstase)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • A avut curaju s-a distruga Combinatul Hunedoara cat a fost director ,asta e menirea lui pe acest pamant , desfintarea locurilor de munca , este rusinos dar si dureros pentru cetatenii civili .

  • un tip inteligent,dar fricos.Pacat ca si-a batut joc de unitatea siderurgica din hunedoara.
    El este cel ce a inchis fluzul primar la Hunedoara.Si prin asta a semnat terminarea siderurgiei la hunedoara.Bravo!!!
    ce simti oare dle Pogea cand vii la Hunedoara?Sau mai ai curajul sa vii?

Recent Posts

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

o zi ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

o zi ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

o zi ago

Un județ curat, dar pe datorie. SUPERCOM are de recuperat 9,3 milioane de lei

Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de sa­lu­britate c­ând datoriile pentru serviciile ofe­rite…

o zi ago

„Cristale de zahăr”, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hu­nedoara – Deva, cu spri­jinul Consiliului Ju­de­țean Hunedoara, or­ga­nizează în 12…

o zi ago