Săptămâna trecută, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” a organizat la Salle d’Or din incinta Deva Mall, evenimentul intitulat „Ion Urda – poetul cu pană de înger”, cu prilejul sărbătoririi celor 65 de ani împliniţi de acesta. În cadrul acţiunii culturale fost lansată biobibliografia scriitorului, precum şi antologia lirică „Granit îndurerat”, semnată de Ion Urda.
„Ne-a făcut o mare plăcere să-i urăm şi să-i cântăm «La mulţi ani» poetului hunedorean Ion Urda, împreună cu Corala «Sargeţia», sub bagheta dirijorului Nicolae Icobescu. În semn de preţuire şi recunoştinţă, instituţia noastră i-a acordat scriitorului o Diplomă de Excelenţă pentru contribuţia valoroasă la promovarea literaturii hunedorene. După cum se ştie, încă de acum două decenii, numele lui Ion Urda a devenit nelipsit din viaţa culturală a judeţului, paginile revistelor literare găzduindu-i cu generozitate creaţiile poetice. Deşi inginer de profesie, obişnuit al rigurozităţii, al cifrelor exacte şi al gândirii ştiinţifice, a avut şi are o înclinaţie specială pentru poezie, are o sensibilitate pe care, cu talent, o transpune în versuri. De altfel, nu este singurul caz din literatură în care pregătirea tehnică face casă bună cu literatura de calitate, cu poezia în mod deosebit, iar autorul ne demonstrează acest lucru în mod strălucit. Biblioteca Judeţeană se bucură de prietenia şi preţuirea tuturor scriitorilor hunedoreni şi este onorată să-i poată sărbători în momentele importante ale vieţii lor. Ion Urda a trecut de curând pragul unei frumoase vârste, o vârstă a maturităţii depline, a înţelepciunii, a experienţei, a tâmplelor cărunte. Este un model de urmat pentru tinerii care vor să se afirme în lumea literelor, este un exemplu pentru cei care, având pregătire tehnică, au talent literar şi vor să-l fructifice“, a arătat în cuvântul său din cadrul festivităţii, Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Judeţene.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…