ActualitateUltima Ora

Podul de la Şoimuş, deschis pe ambele sensuri

Circulatie-DN-7-Pod-Soimus-2063-845x321 De astăzi, circulația rutieră pe podul de la Șoimuș va fi reluată pe ambele sensuri de mers, după ce constructorii au încheiat reabilitarea părții carosabile. Deschiderea oficială a traficului va avea loc astăzi, la ora 14.00, în prezența prefectul județului Hunedoara, Sorin Vasilescu, subprefectul Fabius-Tiberiu Kiszely și reprezentanților poliției rutiere. Termenul de finalizare a lucrărilor prevăzut în contract este 21 iulie. ”Lucrările au fost încheiate cu patru zile mai repede față de termenul prevăzut în contract. Am insistat ca reabilitarea podului de la Șoimuș să se încheie cât mai repede, deoarece numărul autovehiculelor care tranzitează zona, în aceasta perioadă, este în continuă creștere”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, prefectul Sorin Vasilescu. Acesta a mai precizat că lucrările la trotuarele pietonale vor continua, dar acestea nu vor afecta circulația autovehiculelor pe pod. Podul de peste Mureș dintre Deva şi Şoimuş face legătura între două importante drumuri naţionale, respectiv DN 7 şi DN 76. Totodată, prin travesrarea podului de peste Mureş se face legătura şi cu nodul rutier de la Şoimuş, loc în care se intră pe autostrada A1 Deva – Sibiu. (Natalia Bumbac)

One thought on “Podul de la Şoimuş, deschis pe ambele sensuri

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura