FlashPolitica si administratie

PNL Hunedoara, în pierdere de primari

Carmen Cosman

Nu mai puţin de 17 liberali cu funcţii de răspundere în administraţiile publice locale, mulţi dintre ei primari în exerciţiu, au decis să plece la alte formaţiuni politice.
La UNPR, la PDL şi la alţii…
Nu se mai regăsesc în liberalism, ori nu îşi pot asocia aspiraţiile politice cu noua uniune social – liberală, aşa că au decis să migreze la alte partide. Este vorba despre 17 persoane cu funcţii de răspundere în administraţiile publice, multe dintre ele chiar primari. Informaţia a fost dezvăluită de edilul municipiului Deva, Mircia Muntean. „Dintre cei 17, patru au bătut deja palma cu UNPR. Mai sunt încă 13, care se află în discuţii şi negocieri cu UNPR, cu alte partide politice, dar şase vor merge sigur la PDL”, a precizat Mircia Muntean. Acesta mai susţine că preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, care este şi preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, ar face presiuni mari asupra celor care şi-au manifestat intenţia să plece. „Disperat că îi fuge terenul de sub picioare, Moloţ îi ameninţă că nu le mai dă bani şi că nu le mai cofinanţează proiectele”, a declarat Muntean.
Este vorba de declaraţii de intenţie…
Potrivit unui comunicat al UNPR, patru primari din judeţul Hunedoara şi-au anunţat oficial decizia de a candida din partea Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) la alegerile din 2012. Aceştia sunt primarul PNL din Lăpugiu de Jos, Alin Traian Chiorean, primarul PNL din Bucureşci, Mircea Florin Ghilean, primarul PNL din Teliucu Inferior, Daniel Pupeză, şi primarul PNL din Buceş, Traian Mărcuş Achim. Deocamdată, cei patru şi-au făcut publică doar intenţia de a candida pentru UNPR, pentru că, dacă ei ar fi semnat adeziuni la acest partid, conform legii migraţiei politice, primarii şi-ar pierde funcţiile.
Referitor la declaraţiile primarului Mircia Muntean, privind plecarea din PNL a încă 13 persoane cu funcţii de conducere administrativă, am încercat să-l contactăm pe Mircea Ioan Moloţ, liderul liberalilor hunedoreni, pentru a-i afla punctul de vedere. Cu toate insistenţele noastre n-am reuşit acest lucru.

10 comentarii la „PNL Hunedoara, în pierdere de primari

  • a avut dreptate sen. nicula cand a afirmat ca majoritatea primarilor liberali vor migra catre m muntean! toti oamenii de bine fug de turnatorul securist de m molot cel care si-a parasit propriul copil! domnule nistor taceti in continuare si o sa vedeti ca si de-ai nostrii o sa plece dupa munteanu!

  • Munteanu pleaca in partidul lui Rudeanu (care l-a arestat pe cand era prefect).E un partid anexa PDL controlat la dosare-vezi Munteanu Curtea de Apel Alba .
    De aici incolo fiecare sa judece!

  • Si primarul din comuna noastra ,una din Tara Hategului ,va pleca din pnl ,cauza principala este Molot,care ia spus ca da bani pentru comuna noastra doar daca ginerele sau face lucrarile,se stie ca fimele ginerelui lucreaza cu oameni necalificati care fac lucru de mantuiala,primarul ne-a spus ca Molot la amenintat ca nu da nici un leu daca nu face ginerele lucrarile ,stiu pentru ca sunt var cu primarul

  • …acei primari care părăsesc partidul care i-a trimis la primărie,se numesc DEZERTORI şi vor fi pedepsiţi de electorat!!!
    … cei de teapa lui Moloz, sunt infractori şi neserioşi!!!
    …aş vrea să-l întreb pe Moloţ, cănd a fost băiat bun M Munteanu, când l-a adus la primărie sau când Moloţ i-a luat partidul, cu prostu de Oancea????…ai grijă Nistoreeeeeeeeeee!!!! …trezeşte-teeeeeeeee!!!

  • Molot spunea ca judetul este liberal ,in 2012 va ramane singur ,se face regionalizarea si toti primari vor pleca ,acum mai stau de frica lui,cine crede Molot ca il voteaza pe el un imbuibat

  • Lumea se misca!!
    Cei care populeaza lumea politica, la fel!
    Mai este timp suficient pina la alegeri si pina ce atit „profesorasul cel viteaz” cit si mai vizionarul Crin Antenescu sa-si ia si ei zborul pe o fereastra lasata , deschisa, din intimplare.
    Nemultumitii din toate partidele isi cauta locul. Cu alte cuvinte zis, suntem in plina perioada a transferurilor.
    Ca la fotbal !!!
    Numai ca aici scorul nu va fi” NUL” !
    S-auzim numai de bine!

  • Munteanu are dosare grele , si acuma vrea sa -si faca partie , el este bun pentru Deva , iar de plecat din PNL au plecat numai fripturistii , migratorii , gel Timis Nicolae , oameni fara principii , fara coloana vertebrala, hai sa lasam ca voturile sa decida daca e bun sau nu Molot, o fi fost javra de Rudeanu mai bun la vremea lui , vax , barem dupa Molot se vad multe in judet, si o gramada de primari de la alte culori au batut palma spre el

  • Mune ti-a fost bine la PNL, dar daca nu te-ai multumit cu mult si ai vrut si mai mult cei de la DNA sa sti ca nu dorm ci chear se uita la tine si atat le e drag de tine icat iti fac cate un dosar in fiecare luna. Si bine ca ai plecat la UNPR pentru ca nu mai aduci rusine asupra PNL-ului cu mormanul de dosare pe care le ai.

  • Domnule primar Mircea Munten recunoaste ca ai pierdut si bataliile si razboiu si nu mai incerca ca sa santajezi primari.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura