Categories: Sport

Plus la atitudine, minus la eficienţã

Ciprian Marinuţ

Cetate Deva a jucat cu suflet şi ambiţie şi a ţinut-o în şah pe vicecampioana U. Jolidon, chiar la Cluj, fiind învinsă la doar trei goluri diferenţă, 21-18, după ce la pauză, scorul a fost egal, 12-12. În ciuda jocului bun, devencele au stabilit două recorduri negative, echipa marcând numai şase goluri în repriza secundă, iar Cartaş înscriind doar trei puncte în tot meciul.

Start bun, finiş blocat de arbitri

Handbalistele antrenate de Ioan Mătăsaru au jucat cu mult mai multă ambiţie şi dăruire decât împotriva campioanei Oltchim şi au fost la un pas de a realiza o surpriză plăcută în meciul disputat sâmbătă, în deplasare, cu vicecampioana, U. Jolidon Cluj. Devencele au început curajos şi au avut avantaj de trei goluri, 4-1, în minutul şase al partidei. Pe parcurs, clujencele s-au trezit, iar jocul s-a echilibrat, astfel că la pauză, tabela indica egalitate, 12-12. Jocul a fost pe muchie de cuţit şi după pauză, când cele două echipe şi-au betonat defensiva, iar în cele 30 de minute s-au marcat doar 15 goluri. Cetate s-a adaptat mai greu tensiunii şi mizei şi a marcat doar şase goluri, mai puţin decât cele opt înscrise într-o repriză cu Oltchimul. În schimb, U. Jolidon a fost mai abilă şi a punctat de nouă ori, câştigând greu, cu 21-18. De precizat că golghetera echipei devene, Carmen Cartaş, a fost foarte strict marcată şi a înscris doar trei goluri în tot meciul. „Fetele au început curajos şi au condus chiar şi la trei goluri diferenţă. La finalul primei reprize, au ratat o situaţie de unu contra unu pe semicerc şi au irosit şansa de a avea avantaj la pauză. În repriza secundă, s-a înăsprit marcajul la Carmen Cartaş şi au intervenit şicanele de arbitraj. La fiecare atac, se arăta foarte repede semnul de pre-pasiv, iar fetele intrau în criză de timp şi erau obligate să şuteze din poziţii dificile, astfel că au ratat mult. În plus, noi nu am avut nici o aruncare de la şapte metri, iar clujencele au beneficiat de vreo şase-şapte aruncări. În ciuda rezultatului, echipa a jucat bine şi a câştigat la capitolul încredere”, a spus antrenorul echipei devene.
Cetate Deva va juca, în următoarea etapă, sâmbătă, 28 ianuarie, acasă cu CSM Bucureşti.

U. Jolidon Cluj – Cetate Deva 21-18 (12-12)

Marcatoare U. Jolidon: Stoian – 6, Tivadar – 5, Senocico – 4, Paraschiv – 3, Dincă – 2, Chintoan – 1. Antrenor – Gheorghe Covaciu.
Marcatoare Cetate Deva: Bardac – 5, Toth – 5, Cartaş – 3, Chitacu – 2, Ghidoarcă – 1, Şovar –  1, Munteanu – 1. Antrenor – Ioan Mătăsaru.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scandal într-o re­gi­u­ne de la noi, unde un conducător de partid și-a trădat binefă­că­torul. Gurile…

20 de ore ago

Câinii antidrog şi tehnica „mascaţilor” – atracţiile Zilei Poliţiei Române la Deva

Câinii lup folosiţi de poliţişti pentru de­tectarea drogurilor şi tehnica folosită de luptătorii Serviciului de…

20 de ore ago

Bulina albă

Cazimir Radvanski, președintele Asociației de schiturism „Pro Parâng” Petroșani Pentru organizarea celei de-a XI-a ediții…

20 de ore ago

Bulina neagră

Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv și este învinuit de patru…

20 de ore ago