Categories: Ultima Ora

Ploi şi vijelii până marţi seara


ANM a emis o avertizare de instabilitate atmosferică ce intră în vigoare duminică la ora 12.00 şi este valabilă până marţi la ora 21.00, in intervalul menţionat fiind anunţate ploi, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri căderi de grindină, în zona de vest şi nord-vest a ţării.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până marţi, în vest, nord-vest, zona Carpaţilor Meridionali şi Occidentali. Potrivit sursei citate, de duminică de la ora 12.00 până marţi la ora 21.00, în zonele menţionate vor fi ploi însemnate, descărcări electrice şi chiar căderi de grindină.
“Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, mai ales la munte, 50 l/mp. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie, precum şi căderi de grindină.Astfel de fenomene se vor semnala pe arii şi intervale de timp mai restrânse şi în regiunile sudice şi sud-estice. În vest şi nord-vest instabilitatea atmosferică se va manifesta şi înainte de începerea intervalului avertizat”, se notează în avertizarea meteorologică.
De asemenea, este în vigoare, de duminică de la ora 06.00 până luni noapte, o avertizarea hidrologică de tip cod galben pentru râurile din bazinele hidrografice: Crişul Negru, Crişul Alb – judeţele Bihor, Arad şi Hunedoara, afluenţi Mureş inferior, Arieş superior şi mijlociu – judeţele Alba, Hunedoara, Cluj şi Arad, Bega – bazin superior, Timiş – bazin superior şi afluenţi, Bârzava, Caraş, Nera – judeţele Caraş Severin şi Timiş.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

16 ore ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

16 ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

17 ore ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

o zi ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

o zi ago