FlashPolitica si administratie

Pleacă sau nu pleacă Moloţ de la conducerea PNL Hunedoara?

02-bulina-neagra-Molot-Depunere-canditatura-PNL-2Maximilian Gânju

Demisia de onoare este pregătită de actualul preşedinte liberalilor hunedoreni, spun surse din partid. Aceleaşi surse mai spun că unul dintre favoriţii pentru conducerea interimară este primarul oraşului Călan.
Dosarul penal în care este cercetat de către Direcţia Naţională Anticorupţie s-ar putea răsfrânge şi asupra imaginii PNL Hunedoara, chiar dacă Mircea Moloţ (foto) nu are o condamnare definitivă şi irevocabilă, care să arate că este vinovat de faptele imputate de procurori. Pentru a nu afecta imaginea partidului, Moloţ, spun surse de încredere, ar fi dispus să-şi dea demisia de onoare din funcţia de preşedinte al PNL Hunedoara, dar şi din cea de vicepreşedinte al Biroului Naţional. Conducerea PNL Hunedoara ar urma să fie asigurată de actualul primar al localităţii Călan, Adrian Iovănesc. Acesta va fi preşedinte interimar şi va avea obligaţia de a organiza alegerile pentru noul şef al liberalilor hunedoreni, nu mai devreme însă de jumătatea lui 2015.
Adrian Iovănesc este vicepreşedinte al Biroului Permanent Teritorial al PNL Hunedoara, are vechime în partid şi nu a fost implicat în scandaluri care să-i afecteze imaginea. Primarul din Călan, Adrian Iovănesc, spune că nu ştie nimic, nu i s-a făcut vreo propunere şi nici nu ar vrea să comenteze. „Mă luaţi prin surprindere, eu nu am habar, nu ştiu nimic. Şi nu se poate pregăti aşa ceva, pentru că trebuie, în primul rând, să fiu eu de acord. Nu pot să comentez nimic şi vă daţi seama că o decizie de genul acesta nu e atât de simplă”, a declarat Adrian Iovănesc, vicepreşedintele PNL Hunedoara.
Întrebat de cei de la publicaţia online stiripesurse.ro dacă va demisiona din funcţia de preşedinte al PNL Hunedoara, Mircea Moloţ a declarat că nu are motive să-şi dea demisia din funcţia publică, nici din funcţiile deţinute în PNL. „E altceva la el (la Tiberiu Balint – n.n.), ca vicepreşedinte, şi altceva la mine, ca preşedinte. Nu am pentru ce (să-şi dea demisia din funcţiile politice – n.r.), pentru că nu sunt condamnat. În momentul în care voi fi condamnat sau reţinut, voi face chestia asta“, a declarat Moloţ, pentru stiripesurse.ro.

3 comentarii la „Pleacă sau nu pleacă Moloţ de la conducerea PNL Hunedoara?

  • Purcel, fii denmn si da-ti demisia. Nu mai ai nici o sansa.

  • Cu masca….fara masca.Nu mai are zambetul ,si privirea aroganta de altadata.Cui ii ramane ”privighetoarea”??!?!?!

  • Doamne Dumnezeule, cata nerusinare poate zace in unii. Ma mir ca nu se deschide pamantul ca sa-i inghita. Extraordinar, de privighetori nu mai putem noi. Pana la urma ce relevanta are cui ii ramane privighetoarea ? Probabil va canta la alta…masa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura