Categories: Comunitate

Platforma fostului combinat hunedorean, încă sub lupa cercetătorilor

Magdalena Şerban

Platforma fostului combinat siderurgic din Hunedoara face obiectul unui studiu ce va fi elaborat de un consorţiu format din 15 institute de cercetare şi universităţi din Europa. Asta, în vederea găsirii celor mai bune soluţii pentru punerea în valoare a terenului de 138 de hectare, ce a fost ocupat de vechile oţelării şi laminoare. Astfel, luna aceasta, o echipă de specialişti s-a deplasat la Hunedoara, pentru a lua, din nou, pulsul locului.

Beneficiază de rezultatele tehnice
“Acest proiect se derulează începând din octombrie 2011 până în 31 decembrie 2014, între ECO SID şi Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi Facultatea de Hidrotehnică. Aceasta este a doua vizită pentru prelevarea probelor, la care au participat trei echipe din Elveţia, Austria şi Germania, urmând ca până la finalizarea programului, să mai fie efectuate în jur de două vizite pe an. Prin proiect, SC ECO SID SRL va beneficia de rezultatele tehnice aferente, care au fost efectuate în vederea abilitării terenurilor poluate de pe fosta platformă a combinatului”, a spus Nicolae Balosin, directorul general al ECO SID.

Proiect de 3,5 milioane de euro
Proiectul TIMBRE (Metode, tehnologii, instrumente şi politici pentru îmbunătăţirea regenerării terenurilor brownfield în Europa) are ca principali responsabili, cercetători şi profesori universitari din România, Italia, Germania, Cehia şi Danemarca. Scopul acţiunii este de a identifica soluţiile care permit ca, la finalizarea procesului de ecologizare, terenul în cauză, în care au fost investite fonduri, să-şi găsească o utilitate benefică pentru comunitatea locală. Programul se derulează pe o perioadă de 3,5 ani şi beneficiază de o finanţare de 3,5 milioane euro, direct de la Comisia Europeană.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor: Prioritatea mea este sănătatea hunedorenilor

Consiliul Județean Hunedoara a investit masiv în sistemul de să­nă­tate și în acest an. Preșe­din­tele…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Pădure fără uscături nu există zice o vorbă şi descrie perfect si­tuaţia dintr-o instituţie din…

o zi ago

Alte microbuze școlare repartizate în comunele hunedorene

În urmă cu câteva zile a avut loc ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Hunedoara…

o zi ago

Bulina albă

Raluca Camgea, bibliotecar la Școala Gimnazială Nr. 6 din Petrila Pentru câștigarea Bursei Naționale a…

o zi ago

Bulina neagră

Ionică B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru nerespectarea ordinelor de…

o zi ago

Traficant de droguri, bun negociator la judecată

Individul a încercat să trimită în țară un colet în care se afla cocaină. A…

o zi ago