Actualitate

Plângeri peste plângeri pentru anularea amenzilor din pandemie

Maximilian Gânju

Mai exact este vorba de persoanele sanc­ţionate de poliţişti în ultima parte a lunii ianuarie 2021, când forţele de ordine au fost sesizate că la Sântuhalm, într-un restaurant, are loc o petrecere privată.

Petrecere privată
Sunt circa 15 persoane sancţionate care au cerut instanţei, până acum, să le anuleze amenzile pe motiv că nu au fost la petrecerea respectivă. Instanţa din municipiul Hune­doara a constatat că faptele s-au petrecut pe raza teritorială de competenţă a Judecătoriei Deva şi a transmis dosarele acestei instanţe.
În ultimele zile ale lunii ianuarie, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-un restaurant din Sântuhalm avea loc o pe­trecere privată. Mai multe echipaje de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Deva şi a Politiei oraşului Simeria, însoţite de luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au găsit zeci de persoane care participau la o cu­nunie. Participanţii au fost sancţionaţi con­tra­venţional pentru încălcarea prevederilor le­gale privind prevenirea răspândirii Covid 19, după cum anunţa la data respectivă IPJ Hu­nedoara. Mai mulţi hunedoreni sancţionaţi cu amenzi usturătoare, respectiv 2.000 de lei de persoană, susţin că nu au fost la faţa locului. IPJ Hunedoara a susţinut în toate procesele deschise de cei amendaţi că are probe video cu prezenţa lor la petrecerea în cauză, dar şi că procesele verbale încheiate de agenţii constatatori respectă toate pre­ve­derile legale. La rândul lor, petenţii au cerut judecătorilor să solicite poliţiştilor să vină cu filmările doveditoare. Totodată, unii dintre cei sancţionaţi au mai solicitat ca instanţa să ia măsuri împotriva celor care au greşit. Dosa­rele vor ajunge pentru a fi soluţionate de către Judecătoria Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura