Livia Botici
Pietonii sunt partenerii voştri la trafic! Acesta este mesajul pe care poliţiştii de la Serviciul rutier vor să-l transmită tuturor şoferilor hunedoreni, care, din grabă, neatenţie, sau lipsă de bun-simţ, uită că pe stradă au dreptul şi pietonii să circule, bineînţeles, prin locurile special amenajate.
35 de victime în trei luni
Şoferi care trec nepăsători peste trecerea de pietoni, cu toate că semaforul arată culoarea roşie, conducători auto care, cu o nesimţire demnă de cartea recordurilor, ignoră faptul că la marginea drumului aşteaptă să traverseze câţiva pietoni, sau care pur şi simplu, nici măcar nu încetinesc atunci când văd că le apare în faţă indicatorul care arată apropierea unei treceri de pietoni. Toate aceste comportamente duc, potrivit poliţiştilor, la evenimente nefericite, care de obicei se sfârşesc la spital. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul evenimentelor rutiere în care au fost implicaţi pietoni este exact acelaşi, în perioada ianuarie-martie fiind înregistrate 35 de accidente de acest gen. În 2010, trei persoane şi-au pierdut viaţa, 16 au fost grav rănite, iar alte 16 s-au ales doar cu câteva zgârieturi.
Acţiune împotriva accidentelor
Pe tot parcursul zilei de miercuri, poliţiştii Serviciului Rutier Hunedoara au desfăşurat în municipiul Deva o acţiune pentru reducerea numărului de accidente rutiere, produse pe fondul neacordării priorităţii de trecere a pietonilor. Acţiunea s-a desfăşurat la nivel naţional în toate municipiile reşedinţă de judeţ, pe parcursul a opt ore. Pentru înregistrarea şi probarea abaterilor de la normele rutiere, poliţiştii s-au ajutat de radarele performante pe care le au în dotare, o atenţie deosebită fiind acordată zonelor din apropierea unităţilor şcolare şi a zonelor aglomerate din centrul Devei. Nouă şoferi au rămas fără permis, după ce au fost filmaţi că nu au acordat prioritate pietonilor angajaţi în traversare, şi au fost aplicate 22 de sancţiuni în valoare de aproape 3.000 de lei.
De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…
Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…
Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…
Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…
Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG nr. 17/12.03.2026, privind modificarea și completarea unor…
Magdalena Șerban O primărie de comună care nu accesează fonduri europene și guvernamentale poate să…