Categories: Actualitate

Picătura de onestitate

Volodia Macovei

Am trăit s-o văd şi pe asta: un consilier – chiar onorific – al prim ministrului Victor Ponta atacă o problemă extrem de delicată, poziţia sa fiind cinstită şi lipsită de politicianism.
Este vorba de Ionel Blănculescu, cel care a făcut o declaraţie uimitoare pentru ziarul Bursa: „Scutul antirachetă de la Deveselu şi, acum, escaladarea înarmării ţării noastre, prin prezenta manevră americană, nu fac altceva decât să contribuie la desăvârşirea calităţii de ţintă perfectă pentru România“. Personal, consider această poziţie extrem de serioasă şi responsabilă.
Blănculescu a mai atacat şi voioşia excesivă, de dulăi în faţa fripturii, aş spune, manifestată de politicienii români la aniversarea a 10 ani de la aderarea României la NATO, aceeaşi voioşie manifestându-se şi atunci când s-a anunţat suplimentarea numărului de militari americani şi tehnică de luptă pe teritoriul nostru. „Am constatat că un sentiment de fericire a cuprins patria, la anunţul acestei veşti, de parcă SUA ar fi anunţat că în România vor fi desfăşurate 600 de noi proiecte economice, generatoare de locuri de muncă şi prosperitate, asezonate de echipamentele industriale aferente. Cred că ar trebui să fim mai responsabili, chiar dacă acceptăm această nouă desfăşurare de forţe militare, măcar să o facem în linişte şi cu regretul aferent escaladării cursei înarmării în zonă şi nu a celei economice, dătătoare de nivel de trai sporit“, a mai spus Ionel Blănculescu.
Opinia onestă a lui Ionel Blănculescu, criticată dur de tot felul de politicieni cu obişnuinţa dragostei şi supunerii necondiţionate faţă de Occident, oricare ar fi acela –, este o picătură de demnitate într-un ocean de ignoranţă, demagogie şi proastă inspiraţie. Ceea ce a transmis el este simplu şi firesc, ceva de genul: oameni buni, mai îndreptaţi coloana vertebrală şi mai cugetaţi puţin, înainte de a ridica osanale cui se nimereşte. Interesele României şi siguranţa sa nu pot fi girate de pupături jalnice, ci doar de onestitate şi responsabilitate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

12 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

12 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

12 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

12 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

12 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

12 ore ago