Magdalena Șerban
În baza unei finanțări europene obținută prin Programul Operațional Regional, administrația publică din Petrila construiește un bloc de locuințe sociale pe strada Tudor Vladimirescu, investiție importantă pentru comunitatea locală, aici urmând să fie realizate 24 de apartamente.
Urmează încă două
Fie că închiriezi sau că vrei să cumperi, locuințele sunt din ce în ce mai scumpe, iar România stă cel mai prost din UE, la acest capitol. Avem cele mai supraaglomerate locuințe și cele mai mari costuri de locuire raportate la venituri. De ce? Administrațiile locale și-au neglijat profund rolul lor legal de a oferi locuințe sociale celor care au nevoie de ele. Iar dacă problemele de ordin socio-economic nasc necesitatea acută de asigurare a unui acoperiș deasupra capului, de la an la an presiunea e și mai mare pe primari. Cu toate acestea, nu toți se luptă pentru a soluționa problema. Excepție edilul din Petrila care a câștigat din fonduri europene construcția a trei blocuri noi. ”Lucrările au început la cel de pe Strada Tudor Vladimirescu, iar edificiul e prevăzut cu un regim de inaltime P+2E și un numar de 24 apartamente care vor oferi condiții decente de locuire persoanelor defavorizate din orașul Petrila, condiții de acces pentru persoanele cu dizabilități, dar și favorizarea premiselor creșterii incluziunii sociale la nivel comunitar. Urmează să scoatem la licitație încă două edificii de acest fel. Unul va fi pe Strada Republicii, iar celălalt pe Strada Prundului. Toate cele trei blocuri însumează 84 de apartamente. Astfel, vom soluționa cererile primite din partea cetățenilor care au mare nevoie de o locuință socială. În acest mod, vom acoperi o pondere considerabilă, mai rămânând de onorat nu foarte multe solicitări”, a anunțat primarul din Petrila, Vasile Jurca (foto).
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…
Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…
Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…