Categories: Actualitate

Petrecăreții i-au dovedit pe polițiști

Rând pe rând, cei amendați la începutul anului pentru participarea la o petrecere privată, la un restaurant din Sântuhalm, scapă de sancțiuni. Cei mai mulți s-au adresat instanței de judecată susținând că nu au fost la petrecerea în cauză, ba chiar erau plecați din țară.

Cum se apără Poliția
Reamintim că în ultimele zile ale lunii ia­nuarie, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu pri­vire la faptul că într-un restaurant din Sân­tuhalm a avut loc o petrecere privată. Mai multe echipaje de poliție, însoțite de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Spe­ciale, au găsit zeci de persoane care par­ti­cipau la o cununie. Petrecăreții au fost sanc­ționați pentru încălcarea prevederilor legale privind prevenirea răspândirii Covid 19, după cum anunța la data respectivă IPJ Hunedoara. IPJ Hunedoara a susținut în toate procesele deschise de cei amendați că are probe video cu prezența lor la pe­tre­cerea în cauză, dar și că procesele verbale încheiate de agenții constatatori respectă toate prevederile legale. La rândul lor, petenții au cerut judecătorilor să solicite polițiștilor să vină cu filmările doveditoare. Judecătoria Deva a anulat acum amenda de 2.000 de lei primită de unul dintre con­tra­venienți, care a arătat că se afla în Spa­nia, unde are reședință permanentă, și nu în țară.

Judecătorul: „Comportament incom­pa­tibil cu cerințele statului de drept”
„Sub aspectul temeiniciei celor reținute prin actul de sancționare, instanța mai re­ține că însăși participarea petentului la în­trunirea din data de 23.01.2021 este în­doiel­nică. În acest sens, instanța reține că sanc­ționarea petentului a avut loc în baza „legi­ti­mării” verbale a persoanelor pre­zen­te la reuniune de către agenții de poliție la ieșirea din local, ulterior anunțului că toate persoanele de față vor fi sancționate. Ast­fel, cum se observă la minutul 22.51, o per­soană de sex masculin se identifică drept A.B., fără a prezenta însă vreun act de iden­titate sau fără a preciza alte elemente de identificare”, au reținut magistrații. Prin urmare, judecătorul a arătat că un proces-ver­bal de contravenție și aplicarea unei sanc­țiuni pecuniare pe numele unei per­soane care s-a legitimat exclusiv verbal, fără ca agentul constatator să procedeze la o minimă verificare a identității acesteia, re­prezintă un comportament incompatibil cu cerințele statului de drept. Instanța a admis plângerea contravențională și a anulat procesul-verbal de contravenție. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN SIMERIA, PRINS ÎN FLAGRANT DELICT LA VOLAN, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…

3 ore ago

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

2 zile ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

2 zile ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

2 zile ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

2 zile ago