ActualitateFlash

Petiţie pentru susţinerea doctorului Raed Arafat: S.O.S. – SMURD în pericol!

Asociaţia Salvital Hunedoara lansează începând cu data de 7 ianuarie 2020 Petiţia de susţinere a omului şi doctorului Raed Arafat: S.O.S. – SMURD ÎN PERICOL!
Prin acest demers, cei de la Salvital Hunedoara vor să atragă atenţia asupra faptului că se doreşte privatizarea sistemului medical de urgenţă din România, inclusiv a serviciului SMURD, prin distrugerea acestuia de către anumite grupuri de interese.
„Demiterea dr. Raed Arafat, cel care a avut tăria să lupte şi să creadă în visul său de a schimba lumea şi de a crea, în ROMÂNIA, un sistem medical de urgenţă cu adevărat performant: SMURD, de care să beneficieze toţi românii, va conduce implicit la o degringoladă în sistem şi scăderea performanţei acestuia, urmată ulterior de o privatizare «necesară» pentru îmbunătăţirea acestuia.
Astăzi, ţara noastră are un sistem medical de urgenţă aşa cum mulţi ne-am dorit, realizat de un Om care simte şi gândeşte româneşte mai mult decât mulţi dintre conducătorii pe care noi i-am ales.
Avem deplină încredere în ceea ce faceţi pentru România şi suntem solidari cu dumneavoastră, alegem viaţa şi ne gândim la sănătatea noastră şi a copiilor noştri, motiv pentru care, îi solicităm omului şi doctorului Raed Arafat să reziste pentru noi, românii, şi să nu demisioneze. În acelaşi timp ne opunem demiterii sale nejustificate şi privatizării sistemului medical de urgenţă din România.
Toţi cei care cred în visul unei naţiuni de a avea un sistem medical de urgenţă public pot semna petiţia la sediul Asociaţiei Salvital Hunedoara, din municipiul Deva”, se arată în declaraţia semnată de Petru Mărginean, preşedinte-director al Salvital Hunedoara.

Cine este doctorul Raed Arafat
În urmă cu mulţi ani, dr. Raed Arafat a avut tăria să lupte şi să creadă în visul său de a schimba lumea. Şi-a dorit să creeze, în ROMÂNIA, un sistem de urgenţă cu adevărat performant: SMURD. A început făcând voluntariat şi umblând din casă în casă, convingând oamenii să doneze bani pentru un Serviciu de Urgenţă care a revoluţionat ţara. Aşa s-a născut primul SMURD din ţară, la Târgu Mureş.
Astăzi, acel vis al unui tânăr medic a devenit realitate. Ţara noastră are un sistem de urgenţă aşa cum mulţi ne-am dorit, realizat de un Om care simte şi gândeşte româneşte mai mult decât mulţi dintre conducătorii pe care noi i-am ales.
Cu toate acestea, azi, Guvernul îi cere, indirect, să plece pentru că sistemul de urgenţă pe care l-a creat Arafat nu este aşa cum „visează“ unii dintre conducătorii ţării noastre şi nu funcţionează „perfect“.
Dar cine este perfect în ţara asta? Uităm că trăim aici. Uităm că nivelul de bunăstare al unei societăţi este dat de implicarea fiecăruia în activitatea pe care o desfăşoară la locul de muncă, de activităţile de voluntariat care au loc, de acţiunile de caritate, de educaţia pe care o dăm copiilor sau nepoţilor noştri, de curăţenia pe care o păstrăm în oraşul nostru.
Este dat de orice altă activitate pe care noi o considerăm nesemnificativă, dar care aduce un plus de valoare pentru societatea în care trăim. Uităm că dr. Raed Arafat nu face parte singur din sistemul de urgenţă al acestei ţări. Uităm că sistemul de urgenţă este singurul domeniu în care s-a construit cu adevărat. Uităm că nu avem autostrăzi sau că pădurile României dispar încet, dar sigur. Uităm să ne acordăm şansa la o viaţă decentă, aşa cum ne dorim cu toţii, cu un sistem de urgenţă bine pus la punct. Uităm şi atunci facem ce ştim cel mai bine: distrugem tot ce este bun în jurul nostru. Oare aşa să fie şi de data asta?
Dacă răspunsul românilor este DA, atunci, domnule doctor Raed Arafat, nu ne mai rămâne decât să vă mulţumim, pentru a nu ştiu câta oară, şi să vă facem cu mâna atunci când vă urcaţi în avion şi părăsiţi forţat România. Suntem convinşi că în lumea civilizată există şi ţări care ştiu să preţuiască profesionalismul şi dăruirea unui Om.
Tot ceea ce avem în România în sistemul medical de urgenţă se datorează şi Omului Raed Arafat, Omul care a făcut pionierat în acest domeniu, a clădit de la zero un sistem care a salvat sute de mii de vieţi. Poate nu a reuşit imposibilul. Dar noi suntem convinşi că Raed Arafat a făcut pentru români mai mult decât oricare dintre noi. Pentru că, dacă salvezi o singură viaţă, salvezi o lume!
Domnule doctor, ştim că nici un Sistem nu vă poate îngenunchea şi nici un politician nu se bucură de încrederea românilor aşa cum vă bucuraţi dumneavoastră. Invidia este boală grea la români şi acest lucru a atins marile orgolii ale măruntelor caractere.
Respect pentru dr. Raed Arafat! Preţuire pentru Omul Raed Arafat! Vă mulţumim. Avem deplină încredere în ceea ce faceţi pentru România şi suntem solidari cu dumneavoastră, alegem viaţa şi ne gândim la sănătatea noastră şi a copiilor noştri, motiv pentru care, îi solicităm omului şi doctorului Raed Arafat să reziste pentru noi, românii, şi să nu demisioneze. În acelaşi timp ne opunem demiterii sale nejustificate şi privatizării sistemului medical de urgenţă din România, se precizează în petiţia de susţinere a medicului Raed Arafat, făcută publică de Asociaţia Salvital Hunedoara.

2 comentarii la „Petiţie pentru susţinerea doctorului Raed Arafat: S.O.S. – SMURD în pericol!

  • Il sustin pe dl doctor si o sa vin sa semnez si petitia,respect pentru ce a facut pt romanii care acum vor sa l inlature,oare de cite ori le a salvat vietile lor si al celor aprpiati lor?Respect si personalului ambulantelor ,m au ajutat fff mult,daca nu erau ei,poate acum nu mai scriam acest comentariu,MULTUMESC SMURD SI BAIETILOR CARE M AU CARAT DE ATITEA ORI,le datorez viata mea si o sa sustin acest medic si acest sistem creat de dinsul.Un Roman dintre cei care vor sa il inlature nu a fost in stare sa creeze pt romanii lui ce a creat acest om minunat de alta origine pt romani,sa le fie rusine celor ce vor sa l inlature.MULTUMESC INCA ODATA ECHIPEI SMURD SI D-LUI DOCTOR

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura