Petiţie a PSD pentru scăderea costurilor la medicamente

Natalia Bumbac

Social-democraţii au iniţiat o petiţie on-line prin care, odată cu strângerea de semnături, vor să amintească Guvernului tehnocrat să aplice reglementările care vor duce la scăderea preţurilor la medicamente cu 35 la sută. Drept urmare, deputatul Natalia Intotero (foto) susţine acest demers şi-i îndeamnă pe oamenii care vor să scoată mai puţini bani din buzunar când merg la farmacie să semneze petiţia intitulată: „PSD te cheamă să semnezi pentru ieftinirea medicamentelor cu 35 la sută”.
„Susţin acest demers şi îi îndemn pe toţi cetăţenii să ni se alăture. Cred că doar printr-un efort comun al oamenilor şi al Parlamentului vom determina guvernanţii să aplice această măsură care va duce la ieftinirea medicamentelor. Trebuia aplicată din 1 iulie, dar au amânat-o şi acum intenţionează să o amâne din nou. Ne confruntăm cu un Guvern care nu-şi propune ca în spitalele româneşti actul medical să fie de calitate. Asta s-a văzut şi din Ordonanţa privind salarizarea personalului medical, prin care au creat discrepanţe în ceea ce priveşte salariile acestor bugetari”, a afirmat Natalia Intotero.
„Guvernul Cioloş a amânat deja, în iunie, o decizie care ar fi ieftinit cu 35 la sută medicamente importante pentru zeci de mii de bolnavi. Ministrul Sănătăţii intenţionează să amâne din nou decizia. Semnează petiţia dacă vrei ca de la 1 noiembrie, preţul la medicamentele originale, pentru care expiră patentul şi trec în categoria medicamentelor generice, să scadă cu 35 la sută. (…) Conform unui Ordin al Ministrului Sănătăţii emis în perioada fostei guvernări PSD, începând cu 1 iulie 2016 ar fi trebuit să intre în vigoare o reglementare privind alinierea preţurilor medicamentelor originale la preţul medicamentelor generice echivalente”, se arată în textul petiţiei.
În continuarea petiţiei sunt explicate în amănunt, cu date economice, efectele acestei măsuri, care nu ar prejudicia cu nimic bugetul statului şi nu ar duce la o lipsă a medicamentelor în farmacii.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Din seria
    Programul rabla in politica.
    sau
    po-PULISME PSD.
    Iar intram cu oistea-n gard.
    Ma, voi in afara de minciuni pentru oligofrenii care va voteaza, mai reusiti sa si ganditi ?!?
    PSD ia la schimb voturi pe gogosi electorale.

  • Multumim d-na deputat,pt. tot ceea ce faceti in slujba cetatenilor. Un om de o calitate superioara un om cu o verticalitate de invidiat un om deosebit.Mult succes!

  • In anul 2015 , ca ministru al sanatatii, Baniciouiu ridica problema asta.
    Ponta spunea : sa facem acum ce n-am facut din 2009 ! Si iata cum n-au facut nimic in toti acei ani ! Acum fac petitie !! Ce magari ipocriti si mincinosi !

  • O petiție iz POPULATIA în pragul alegerilor care din păcate prinde la electoratul în vârstă și sărac/bolnav. Acești speculanți politici care știu că prețul medicamentelor ca de altfel al gazelor,curentului e.t.c sunt MONOPOLURI unor mari grupuri financiare susținute de guvernele marilor puteri economice și prin contractele încheiate aceste preturi se impun NU se negociază. România a devenit prin aderarea în genunchi la UE. O piață de desfacere. În prag electoral se poate promite ORICE doar așa se poate câștiga VOTURI!

  • M-am plictisit de aburitorii galbeni de ciuda care au pierdut ciolanul! Comentatori din PNL, intelegeti ca ati pierdut datorita incompetentei. 8 ani de opozitie nu strica, apoi veti dobandi bunul simt furat de "genii" alde Molot, Balint & Co si veti deveni oameni normali cu un comportament responsabil.

  • Look who's talking !?
    analfabeti care nu stiu nici cine a fost, nici cum se scrie Kusturica.
    (si mai scriu si sub pseudonimul altuia)

    Pai voi tractoristii ati facut praf tara in 80 de ani.
    Huooo, la oi. Plavanilor.

Recent Posts

Ce ne facem? Klaus Iohannis este în depresie

Surse apropiate de Klaus Iohannis (foto) susțin că fostul președinte este în depresie. Surse locale…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-a supărat tare rău un personaj de la noi, că s-a…

15 ore ago

Bulina albă

Gianina David, președinta Tribunalului Hunedoara Pentru că în mandatul ei s-a finalizat modernizarea sediului Tribunalului…

16 ore ago

Bulina neagră

Dorin S., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, alături de alți…

16 ore ago

PSD susține dezvoltarea afacerilor locale prin investiții record, iar cea mai nouă dovadă este cea de-a patra ediție a programului Start-Up Nation

Pe parcursul acestei luni, am prezentat în plenul Camerei Deputaților o serie de inter­pelări adresate…

16 ore ago

Tâlhar evadat din penitenciar

Recidivistul primise o învoire în vara anului trecut și ar fi trebuit ca la finele…

16 ore ago