Magdalena Șerban
Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma administrației prevede diminuarea cheltuielilor de personal, desființarea a mii de posturi la nivel local și central, precum și măsuri de reorganizare și întărire a disciplinei fiscale. În acest context, primarul din Peștișu Mic și cel din Vețel și-au dat mâna pentru a discuta unirea celor două comune. Însă este important de reținut că nu se va face nimic până când și dacă cetățenii își vor da acordul. Astfel, urmează să fie organizat un referendum în acest sens, dacă nu în anul curent, cel târziu în prima parte a lui 2027.
Pas istoric
,, Am luat în calcul mai multe aspecte legate de avantajele unui astfel de demers. De ce să așteptăm ca altcineva să ne decidă soarta, din pix, din moment ce noi putem să ne-o stabilim singuri, fiind în puterea noastră. Urmează reorganizare administrativă, la nivel național. Noi, cele două comunități, știm cel mai bine ce vrem și ce nu. În al doilea rând, unite, cele două comune pot atrage fonduri europene substanțiale, cu mult mai mulți bani de la UE decât putem să o facem în momentul de față, date fiind condițiile de finanțare. Asta implică investiții mari, cu importanță majoră și care să fie cu adevărat un stâlp de susținere pentru generațiile de mâine. Acum, totul se face în limita numărului de locuitori. La comună mică, și posibilitățile alocate sunt mai mici. Dar ce vreau neapărat să spun e că deși noi ca primari ne dorim asta, nu noi vom hotări. Oamenii sunt cei care ne vor da girul sau nu. Avem în perspectivă organizarea unui referendum (legea prevede clar așa ceva, dacă vrem schimbare), iar cetățenii să se exprime clar: da sau nu. Decizia le aparține în totalitate și de ea depinde acest plan administrativ. Noi am fost aleși de ei, ne-au oferit votul de înceredere, așa că și noi ne punem toată încrederea în ei. Ce decid, aia facem”, a transmis primarul din Pestișu Mic, Daniel Dobruţchi (foto).
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…
Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…
Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…
Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…
Vorbesc cârcotașii prin târg că la o școală dintr-un municipiu se petrec lucruri incredibile. Sex…
Dr. Liviu Cîmpeanu, cercetător ştiinţific al Institutului de Cercetări Socio – Umane Sibiu Pentru că…