Pestişu Mic: Guvernul a lansat platforma pentru tichetele de energie electrică

Magdalena Șerban

Administrația publică din Peștișu Mic aduce în atenția celor care se încadrează ca beneficiari faptul că pot solicita acordarea tichetului de ener­gie, acest demers fiind o măsură ce are ca obiectiv sprijinirea gospod­ăriilor vulnerabile afectate de creș­terea costurilor cu energia și face par­te din programul național de protecție socială. Peste 2,1 milioane de gospo­dării din întreaga țară vor putea acce­sa acest ajutor.

Recomandare
,,Este o posibilitate de sprijin pe care vă invit să nu o ratați. Energia electrică nu e deloc ieftină și orice ajutor e binevenit. Constituie un gest de solidaritate și respect față de cetățenii care riscă să nu își poată plăti facturile”, a transmis Daniel Dobruţchi (foto), primarul din Peştişu Mic.

DETALII:
Consumatorii vulnerabili pot solicita, online, acordarea tichetului electronic de energie, începând cu data de 28 august 2025, în platforma electronică EPIDS, pe adresa epids.mmuncii.ro.
Persoanele care nu au acces la internet pot depune cererile în scris, la primărie ori la oficiile poștale.
Tichetul are valoarea de 50 de lei/lună și poate fi folosit exclusiv pen­tru plata facturilor la energia electrică, până la data de 31 martie 2026. Acesta nu poate fi înstrăinat.
Beneficiarii venitului minim de incluziune sunt introduși automat în sistem, nefiind necesară o cerere.
Solicitanții trebuie să aibă domiciliul în România sau să poată dovedi că locuiesc legal în țară.
Cererile pentru acor­darea tichetelor de ener­gie se depun o sin­gură dată.
Tichetul de energie nu poa­te fi transferat, vândut sau utilizat pen­tru altă adresă decât cea pentru care a fost acordat.
De acest sprijin financiar pot beneficia:
– persoanele singure cu venit net lunar de până la 1.940 lei;
– familiile cu venit net lunar/membru de maximum 1.784 lei.

Pentru facturile din lunile iulie și august 2025, cererile trebuie depuse în aplicația EPIDS până la data de 27 septembrie 2025.
Banii nu se dau în numerar și nu se virează în cont bancar. Sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum, chiar dacă solicitantul nu este titularul contractului de energie.
Plata consumului de energie elec­trică se face direct la oficiile poștale, unde cetățeanul trebuie să prezinte factura și un act de identitate.
Tichetul de energie poate fi utilizat în termen de 12 luni de la ultima încărcare, iar soldul poate fi folosit oricând, până la data de 31 martie 2026.
Pentru informații suplimentare și asistență, cetățenii au la dispoziție numărul de Call-center 021.93.09 al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială sau la adresa de e-mail sprijinenergie@mmanpis.ro.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier la intrarea în municipiul Deva dinspre Simeria.

Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…

16 ore ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…

16 ore ago

Bulina neagră

S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.

16 ore ago

Casa de Cultură din Deva, reabilitată printr-o investiţie a Consiliului Judeţean

Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabili­tată, la mai…

18 ore ago

Primăria comunei Pestișu Mic, activă pe CityOn. Cetățenii, la un click distanță de soluționarea problemelor sau de plățile online

Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impo­zi­tele în…

18 ore ago