Categories: Comunitate

Peștișu Mic: A venit vremea ca mierea să fie prețuită

Magdalena Șerban

După ce iubitorii produselor provenite din truda micuțelor albine s-au bucurat de prima ediție a evenimentului „Ziua api­cultorului”, organizat de către Primăria Comunei Peștișu Mic, la Nandru – Valea Roatei, s-a făcut un pas și mai mare către promovarea acestei ramuri și aprecierea la justa sa valoare de piață.

Lanțuri scurte de comercializare, sub egida unui brand
„La inițiativa prefectului județului, Călin Marian, s-a pus bazele unui proiect ce vi­zează crearea unor lanțuri scurte de co­mercializare a mierii. Documentația este fi­na­lizată și urmează să o depunem pe mă­sura europeană 16.4. Valoarea demersului investițional este de 250.000 de euro. Suntem șapte parteneri în acest proiect și scopul major este de a veni în sprijinul mi­cilor producători apicoli prin eliminarea in­termediarilor din procesul de co­mer­cia­lizare și practicarea unui preț corect. În mo­mentul de față, pentru ca un producător să reușească să fie avizat ecologic, trebuie să treacă prin tot soiul de pași birocratici ce implică timp, mai precis minimum trei ani. După toate acestea, primește un preț de 13 lei pe kilogramul de miere, deci infim și imoral, până la urmă. Nu justifică pe deplin munca unui apicultor și mai ales efortul depus. Să nu mai vorbim de implicare. Mulți sunt pasionați, nu fac asta doar de dragul vreunui câștig. S-a dovedit că nu prea se aleg cu mare lucru pe urma vân­zării propriu-zise, grila de prețuri fiind una cam non-profit pentru ei sau cu un mi­ni­mum de plus. Cu greu își acoperă chel­tuielile anuale. E nevoie de hrană pe timpul iernii, uneori de trata­mente etc, deci de grijă permanentă. Nu te trezești cu miere în borcan și gata. Rea­li­zând o linie de îm­bu­teliere la care se adaugă lanțul care se va creea prin intermediul res­taurantelor, a ho­te­lurilor, a școlilor ș.a.m.d, produsul ajunge direct la consumatorul final și la un preț corect. Făcând referire la co­mu­nitatea noas­tră, putem spune că suntem cel mai important producător de miere la nivel de județ, deci ne caracterizează foarte bine acest segment. Din acest motiv a devenit o pre­ocupare prioritară, gândind în pers­pectivă. Cei implicați trebuie încurajați și aju­tați, nu doar prin vorbe bune și laudă, ci concret, cu ceea ce au ei nevoie pentru a-și continua și dezvolta activitatea”, a afi­rmat Daniel Dobruţchi (foto), primarul din Peştişu Mic. De adăugat că aceia care deja fac parte din parteneriat sau vor intra în cooperativă ulterior, vor vinde mierea sub brandul Valea Mierii, ce va fi înregistrat și certificat de OSIM.
Totodată, la nivel de județ, având același ini­țiator, s-a mai realizat un program de acest gen. S-a întâmplat la Beriu, dar obiec­tivul a fost altul, și anume producția de afine, de altfel reprezentativă pentru zona amintită.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR LA UN EVENIMENT RUTIER ÎN CARE A FOST IMPLICAT UN MINOR AFLAT PE TROTINETĂ

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit, în data de 15 mai…

23 de ore ago

Primarul Dan Bobouţanu:

E nevoie de soluţii pentru plăţile prin PNRR, sprijin pentru spitalele din oraşele care nu…

23 de ore ago

ACTIVITATE INTENSĂ A POLIȚIȘTILOR DIN ORĂȘTIE: DOI CONDAMNAȚI DEPISTAȚI ȘI UN ȘOFER BĂUT SCOS DIN TRAFIC

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au desfășurat, în data de 14 mai a.c., o…

o zi ago

CONTROALE FITOS 2026 ÎN PETROȘANI: POLIȚIȘTII AU INDISPONIBILIZAT ZECI DE LITRI ȘI KILOGRAME DE SUBSTANȚE PERICULOASE ȘI AU DESCHIS DOUĂ DOSARE PENALE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…

o zi ago

25 de ani în uniforma Poliției Române. 25 de ani în slujba legii.

Colegul nostru, agent șef principal de poliție Daniel Mihai Gapșea, din cadrul Poliției Orașului Uricani,…

o zi ago

Compania HAVI investeşte 7 milioane de euro într-un depozit logistic la Deva

Compania HAVI, cu operaţiuni internaţionale în transport şi logistică, va construi la Deva un depozit…

o zi ago