Peste 800 de firme din judeţul Hunedoara, în insolvenţã

Nicolle Ebner

În acest an, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) a depus, în instanţă, cereri pentru intrarea în insolvenţă a sute de firme hunedorene. La această dată, un număr de 845 de dosare se află pe rolul Tribunalului Hunedoara.

Nu mai curg majorările şi penalităţile

Finanţiştii atrag atenţia că insolvenţa nu trebuie confundată cu falimentul. Insolvenţa este starea care îţi permite să ceri protecţia tribunalului, să ţii la distanţă creditorii şi să păstrezi creanţele la valoarea nominală, în timp ce falimentul presupune lichidarea, dispariţia comerciantului respectiv din câmpul afacerilor, precizează specialiştii în insolvenţă. „Insolvenţa le dă agenţilor economici posibilitatea să-şi desfăşoare activitatea, în continuare. Prin legea insolvenţei, se opresc măsurile de executare silită şi, în plus, nu mai curg penalităţile şi majorările la penalităţi. Cu alte cuvinte, intrarea în insolvenţă este un sprijin pentru firma respectivă”, declară Mihaela Mănăilă, purtătorul de cuvânt al DGFP Hunedoara. Intrarea în insolvenţă dă posibilitatea agentului economic să-şi reorganizeze activitatea, astfel încât să intre pe profit, pentru a-şi plăti datoriile. Există situaţii când agenţii economici apelează cu bună ştiinţă la acest ajutor, dar în cele mai multe situaţii, insolvenţa a fost cerută de DGFP, pentru recuperarea datoriilor aferente bugetului de stat. „În luna aprilie, DGFP Hunedoara a depus, la Tribunalul Hunedoara, opt cereri de deschidere a insolvenţei, suma aferentă fiind de aproape 1,5 milioane lei”, menţionează Mihaela Mănăilă.

Au solicitat reorganizarea

Consiliul Judeţean Hunedoara (CJH) a apelat, în 2009, la Legea insolvenţei, ca să salveze Direcţia de Drumuri judeţene de la faliment. O altă importantă firmă din judeţ, aflată în procedură de insolvenţă, este Agrocompany. Şi acţionarii reţelei de retail Trident au decis, în luna septembrie a anului trecut, să solicite Tribunalului Sibiu intrarea în procedura de reorganizare, conform Legii nr. 85/ 2006 (n.r.: Legea insolvenţei), din cauza dificultăţilor aduse de criza economică şi a imposibilităţii accesării unui nou credit bancar. Reţeaua are operaţionale, în acest moment, un supermarket la Sibiu, un megamarket la Mediaş şi două hypermarketuri la Deva şi Sfântu Gheorghe.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Insolventa este o inventie groaznica care decimeaza Romania de oamenii de afaceri onesti si corecti!

  • Directia de Drumuri a fost data in insolventa pentru a acoperi foarte multe ilegalitati facute,asa zice lumea in judetul Hunedoara.Multi zic ca managerii nu merita nici glontul pentru ce au facut si ar trebui arestati imediat.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Câtă nesimțire! Tu­peul de neimaginat al unui purtător de lăm­paş, obişnuit ani de zile cu…

5 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să-și convingă colegii și conducerea…

5 ore ago

Bulina neagră

Ianoș V., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie…

5 ore ago

CJ a concesionat un teren pentru construirea unui sistem de stocare a energiei electrice, la Petrila

Un sistem de stocare a energiei elec­trice în baterii va fi construit de o firmă…

5 ore ago

Explozie a unei centrale pe lemne la o locuinţă din Lupeni; un bărbat a murit

Un bărbat de 53 de ani, din oraşul Lupeni, a murit în urma unei explozii…

5 ore ago