Profesorii care au fost nemulţumiţi de notele de la examenul de titularizare au depus contestaţii până ieri. Mai exact, 81 dintre candidaţi au cerut recorectarea lucrărilor.
Potrivit Mariei Ştefănie, inspector şcolar general adjunct, cele mai multe contestaţii au fost depuse la disciplina Învăţământ Preşcolar (18), urmată de disciplinele Învăţământ Primar, Educaţie Fizică şi Limba şi Literatura Română. Cele mai puţine contestaţii au fost înregistrate la Istorie, Geografie, Informatică şi Fizică, respectiv, câte una la fiecare disciplină. Însă, la unele materii, precum, Kinetoterapie şi Limba Germană, nu a cerut nimeni recorectarea lucrării. Rezultatele finale ale examenului de titularizare vor fi afişate mâine. Repartizarea cadrelor didactice pe posturile titularizabile va avea loc în zilele de 9 şi de 12 august. În data de 14 august vor fi repartizaţi şi suplinitorii, iar repartiţiile se vor desfăşura în centrul unde profesorii au susţinut examenul. (A. Iovănesc)
Polițiștii din Petroșani au reținut un tânăr de 26 de ani, pentru 24 de ore,…
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…