Categories: Actualitate

Peste 70 la sută din apelurile de urgenţă au fost false!

O statistică alarmantă arată că nu mai puţin de 70 la sută din apelurile către 112 ori alte servicii de urgenţă, pe parcursul anului 2015, au fost false.

Salvatorii au fost puşi pe drumuri degeaba, iar în tot acest timp, persoane aflate în dificultate aveau nevoie de ajutor. Pentru a putea filtra măcar o parte a acestor apeluri, dispecerii de la ISU SMURD şi Ambulanţă sunt pregătiţi în cadrul unui proiect european intitulat „Un minut poate salva o viaţă“. Proiectul derulat la nivel european îşi propune să dezvolte competenţele dispecerilor, iar selecţia lor să se facă pe criterii de calificare personalizate pentru complexitatea acestei vocaţii. La final, specialiştii vor elabora un Manual-ghid de bune practici în care vor fi specificate metode şi tehnici psihologice de îmbunătăţire a abilităţilor de comunicare cu apelantul. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

12 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

o zi ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

o zi ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

o zi ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

o zi ago