Categories: Actualitate

Peste 7.000 de paşapoarte procesate în trei luni

Adriana Năstase

Înghesuială mare la Serviciul de Paşapoarte din Deva. Motivul este şi acela că mulţi hunedoreni plecaţi la muncă în străinătate vin în această perioadă să-şi înnoiască actele. În plus, sunt şi concediile acum. Una peste alta, numărul cererilor procesate este foarte mare în prezent.
Paşaportul electronic, cel mai solicitat
Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Hunedoara, în subordinea căreia se află Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, în ultima perioadă au fost depuse aici peste 540 cereri de paşapoarte/săptămână, o medie de 100 cereri primite la ghişeu pe zi.
„În perioada 1 aprilie – 30 iunie 2017, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Hunedoara a procesat un număr de 7.277 cereri de eliberare de paşapoarte, Se poate spune că se menţine trendul ascendent al solicitărilor de documente de călătorie, creşterea fiind generată de mai mulţi factori: deschiderea din 2014 a pieţei muncii pe teritoriul Uniunii Europene pentru cetăţenii români; nesiguranţa dreptului la libera circulaţie în Marea Britanie după BREXIT; expirarea paşapoartelor simple cu valabilitatea de 10 ani emise începând din anul 2006 (perioada februarie 2006-ianuarie 2010 pentru titulari cu vârsta mai mare de 25 de ani)”, se arată în comunicatul Prefecturii.
În ceea ce priveşte tipul de paşaport solicitat cel mai des, în peste 70 la sută dintre cazuri, este vorba de paşaportul electronic. Mai precizăm că din luna august 2011 funcţionează un punct de lucru mobil, în sediul Primăriei din Petroşani, pentru preluarea cererilor şi eliberarea paşapoartelor electronice, cu următorul program: în fiecare zi de joi între orele 10.00 şi 14.00
Fără regim de urgenţă
Un lucru important de reţinut este că paşapoartele electronice NU se eliberează în regim de urgenţă, termenul de eliberare fiind de 14 zile, iar pentru paşaportul temporar, de trei zile lucrătoare. Valabilitatea documentelor de călătorie este de cinci ani pentru paşaportul electronic (trei ani în cazul minorilor sub 12 ani) şi un an pentru paşaportul temporar. Paşaportul simplu temporar cu valabilitate 12 luni costă 96 lei, paşaportul simplu electronic cu valabilitate cinci ani, 258 lei, iar paşaportul simplu electronic cu valabilitate trei ani (pentru minorii sub 12 ani), 234 lei. Plata taxei se poate face prin virament bancar, online, numerar la casieria Trezoreriei municipiului Deva, str. Avram Iancu, bl. H3, parter şi prin mandat poştal.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

o zi ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

2 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

2 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

2 zile ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

2 zile ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

2 zile ago