Categories: ActualitateFlash

Peste 63.000 de apeluri false la 112

Cristina Ghenea

În cel de-al doilea trimestru al acestui an, hunedorenii au apelat de aproximativ 90.000 de ori numărul unic pentru situaţii de urgenţă – 112. Asta, nu pentru că atâtea nenorociri s-ar fi abătut pe capul oamenilor, ci din cauză că unii se ţin de glume proaste. Peste 70 la sută dintre aceste apeluri au fost false.

Sună, ca să înjure operatoarele

Potrivit unor statistici realizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în judeţul Hunedoara, doar luna trecută au fost înregistrate peste 20.000 de apeluri false la 112. Se pare că majoritatea acestora sunt efectuate de pe cartele telefonice, îndeosebi de către copii şi adolescenţi, dar şi de către persoane cu probleme psihice. În general, aceştia sună doar ca să înjure operatoarele de la celălalt capăt al firului, sau să pună muzică. Pentru că mai mult de jumătate dintre aceste apeluri false sunt transferate către Ambulanţă, iar circa 26 la sută dintre ele – către Poliţie, autorităţile sunt îngrijorate de faptul că o astfel de glumă poate ţine liniile telefonice ocupate, în timp ce viaţa unui cetăţean este în pericol.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, în cazul în care autorul unui apel fals este localizat şi identificat, acesta riscă să primească o amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei, pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţă şi alertarea inutilă a autorităţilor. În acest an, nici unul dintre hunedorenii care au sunat în glumă la 112, nu a fost amendat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

10 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

o zi ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

o zi ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago