Categories: Actualitate

Peste 62 la sută dintre deveni şi-au plătit impozitele

Cristina Ghenea

Deşi a trecut şi cea de-a doua dată scadentă pentru plata taxelor şi impozitelor locale, doar peste 62 la sută dintre deveni şi-au onorat obligaţiile către primărie. Restanţierii vor fi nevoiţi să plătească, de acum, penalităţi de 2 la sută pentru fiecare lună de întârziere.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Public Taxe şi Impozite Locale Deva, data scadentă pentru plăţile aferente anului în curs a fost 1 octombrie. Până la această dată, însă, primăria a încasat impozite de la 62,65 la sută dintre deveni. Asta înseamnă că peste 6,5 milioane lei au intrat în bugetul Primăriei Deva de la persoanele fizice care şi-au onorat această obligaţie. De asemenea, alţi 371.000 lei au fost încasaţi, în total, din amenzile pe care cetăţenii le-au avut de plătit. Cât despre persoanele juridice, reprezentanţii aceluiaşi serviciu spun că acestea au dat dovadă de mai multă responsabilitate. Aproximativ 80 la sută dintre patroni şi-au achitat taxele şi impozitele către primărie, încasându-se, în total, de la aceştia, peste 13,5 milioane lei.

Veşti rele pentru anul viitor
Impozitele, amenzile şi taxele locale ar putea creşte cu 16,05 la sută de la începutul anului viitor, conform unui proiect de Hotărâre al Ministerului Finanţelor. În urma majorării, valoarea impozabilă a unei clădiri cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă va creşte de la 806 lei/mp la 935 lei/mp – în cazul spaţiilor dotate cu instalaţii electrice şi de canalizare – şi de la 478 lei/mp la 555 lei/mp în cazul clădirilor neracordate la astfel de utilităţi. Pentru clădirile cu pereţii exteriori din lemn, valoarea impozabilă va urca de la 219 lei/mp la 254 lei/mp, în cazul existenţei utilităţilor, şi de la 137 lei/ mp la 159 lei/mp, fără utilităţi.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Nu prea am inteles. Se specifica in titlu cum ca nici "Peste 62 la sută dintre deveni şi-au plătit impozitele" si apoi in articol ca "..65 la sută dintre deveni nu şi-au onorat obligaţiile către primărie..".

Recent Posts

Scandal în jurul fondurilor europene: Florin Manole acuză un eșec ‘penibil’ al ANOFM

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…

4 ore ago

FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE, BĂNUITĂ DE ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…

11 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…

11 ore ago

Doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, găsiţi teferi la barajul Gura Apei

O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

o zi ago