Politica si administratie

Peste 56 de milioane de lei ne costă inundaţiile din iunie

Adriana Năstase

Prefectura Hunedoara anunţă ce pagube au făcut inundaţiile de luna trecută în judeţ. Un număr de 46 de comune şi oraşe au fost afectate de ploile abundente.

„Au fost afectate, în principal, obiectivele de infrastructură locală (drumuri judeţene, drumuri comunale, străzi, drumuri vicinale, drumuri auto forestiere, poduri, podeţe, traversări pietonale, reţele de alimentare cu apă, reţele de canalizare, staţii de epurare etc.), locuinţe, anexe gospodăreşti, obiective socio-economice, lucrări hidrotehnice şi terenuri agricole cultivate. Valoarea totală a pagubelor produse pe teritoriul judeţului Hunedoara de calamităţile naturale cauzate de inundaţii este de 56.700.417 de lei, din care la obiectivele de infrastructură locală valoarea este de 34.204.000 de lei. Instituţia Prefectului-Judeţul Hunedoara, prin prefectul Vasilică Potecă, a iniţiat şi transmis Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Ministerului de Finanţe un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede acordarea de despăgubiri pentru Unităţile Administrativ Teritoriale pe raza cărora au fost înregistrate pagube materiale, inclusiv pentru Consiliul Judeţean Hunedoara. Locuitorii din zonele afectate, care în această perioadă au înregistrat pagube materiale în gospodării, vor primi despăgubiri de la Guvernul României, în baza Hotărârii nr. 481/2020 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea familiilor afectate de inundaţii în cursul anului 2020”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura