Categories: Eveniment

Peste 50 de trofee de vânătoare, arme şi muniţie, confiscate

Adriana Clej

Poliţiştii au ridicat peste 50 de trofee de vânătoare, dar şi arme şi muniţie, în urma unor percheziţii, în locuinţele unor bărbaţi din judeţul Timiş. Toată acţiunea face parte dintr-un dosar de cercetare penală, fiind vorba de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj cinegetic şi uz de armă letală fără permis.
Poliţiştii Serviciilor Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Hunedoara şi I.P.J. Timiş, cu ajutorul poliţiştilor Serviciului Investigaţii Criminale şi ai luptătorilor Serviciul de Acţiuni Speciale Hunedoara, au făcut mai multe investigaţii. Acestea s-au axat pe percheziţii în locuinţele a doi bărbaţi, de 23 şi 42 de ani, din judeţul Timiş.
Poliţiştii au ridicat, de la locuinţa tânărului, trei trofee de cerb carpatin cu craniu, 50 de trofee de căprior cu craniu, patru trofee de mistreţ, precum şi 410 petarde din categoria F3, deţinute, bineînţeles, ilegal. Au mai fost ridicate două arme de vânătoare cu ţevi lise, două arme de vânătoare cu glonţ şi 15 cartuşe de vânătoare cu alice, care aparţin unor bărbaţi de 28 şi 48 de ani, membri vânători şi posesori de permise de armă.
Armele şi muniţia au fost ridicate pentru expertiză, existând suspiciuni că au fost folosite la comiterea unor infracţiuni de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Din cercetările efectuate, poliţiştii au aflat că nici unul din cei doi bărbaţi vizaţi de percheziţii nu deţine permis de armă, dar au folosit armele ridicate, în perioada anilor 2015-2018. Acestea au fost folosite la braconaj cinegetic pe raza fondului de vânătoare Lăpugiu, din judeţul Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Mulțumim pentru o primăvară plină de inspirație la Castelul Nopcsa!

Târgul de Primăvară „Un dar pentru Femei”, desfășurat în perioada 6–8 martie 2026 la Castelul…

3 ore ago

Anul 2026, test pentru domeniul construcţiilor

După un 2024 de dezvoltare pe datorie, România a trecut, în 2025, printr-o fază de…

3 ore ago

Ați văzut-o? Minoră de 17 ani din Orăștie, căutată de polițiști după ce a plecat spre o zonă montană din apropierea localității Sibișel

Polițiștii desfășoară verificări pentru găsirea unei minore de 17 ani care a plecat voluntar de…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică și-ar fi tras un conac pe domeniul sta­tului, folosește re­sur­sele statului, dar nu scoate…

22 de ore ago

Bulina neagră

Gavrilă Albert B., din Petroșani Pentru că a fost găsit vinovat și condamnat pentru patru…

22 de ore ago

Bulina albă

Pascal Carina Simina, respon­sabil Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani, Pentru că instituția a fost…

22 de ore ago