Valoarea totală a amenzilor aplicate în cele două zile ajunge la 65.000 de lei, cele mai multe sancţiuni fiind date pentru depăşirea limitei legale de viteză. Totodată, au fost ridicate 24 de permise de conducere, în timp ce pentru neregulile tehnice constatate, au fost ridicate patru certificate de înmatriculare. Şoferul cu cea mai mare alcoolemie prins de poliţiştii rutieri este un bărbat de 45 de ani, din Orăştie. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1,06 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru a fost dus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Şi poliţiştii de la ordine publică au efectuat o serie de controale în perioada menţionată, în urma cărora au constatat nouă infracţiuni şi au aplicat 64 de amenzi, în valoare totală de 33.000 de lei.
Verificările poliţiştilor hunedoreni din cele două zile fac parte dintr-un plan de acţiune dispus de conducerea IGPR la nivel naţional. (N. Bumbac)
Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…
Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…
Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…
Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Petroșani pentru mărturie mincinoasă, după…
O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…