Categories: Comunitate

Peste 3.000 de agricultori vor fi despăgubiţi după secetă

Cristina Ghenea

Peste 3.000 de fermieri din judeţ vor fi despăgubiţi pentru culturile distruse de seceta din acest an. Plăţile se fac începând din 1 noiembrie.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru Agricultură Hunedoara, numărul total de cereri preluate pentru acordarea ajutorului pentru secetă se ridică la 3.200, pentru o suprafaţă de aproximativ 10.200 de hectare de teren. Au fost solicitate despăgubiri pentru toate culturile, însă cele mai multe cereri vizează culturile de cartofi, porumb şi cereale păioase. Fermierii vor primi câte 100 de lei pentru fiecare hectar afectat, iar cererile sunt eligibile în condiţiile în care suprafeţele sunt cuprinse între unu şi 10 hectare.
„Cererile pentru primirea acestui ajutor au putut fi depuse până în data de 15 octombrie. Agricultorii vor intra în posesia banilor începând din 1 noiembrie, iar până la finele lunii, vor fi efectuate toate plăţile. Seceta din vara acestui an a afectat, din păcate, toate culturile hunedorene, adică peste 22.000 de hectare de culturi de porumb, în jur de 7.600 de hectare de cartofi şi 5.265 de hectare de grâu“, a declarat inginerul agronom Ioan Furca (foto), directorul Direcţiei pentru Agricultură Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Pericol public pe roți! O tânără de 24 de ani și doi bărbați au fost trași pe dreapta de polițiști înainte de a provoca o tragedie

Inconștiență la cote maxime pe drumurile din Hunedoara, unde polițiștii au fost obligați să blocheze…

15 minute ago

Divertisment online gratuit: ce primești la înregistrare

La multe servicii de divertisment online primești ceva gratuit când îți faci cont. Poate fi…

36 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

20 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

20 de ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

20 de ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

20 de ore ago