Natalia Bumbac
Peste 250 de absolvenţi de liceu din judeţ s-au decis să opteze pentru facultăţile din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (UVT). Viitorii studenţi au depus deja dosarul la biroul teritorial de înscrieri şi admitere din cadrul Colegiului Naţional „Decebal”, înfiinţat în luna mai a acestui an. Candidaţii au ales din oferta a opt facultăţi care au fost prezente la această etapă de admitere. Înscrierile s-au desfăşurat în perioada 15-17 iulie, iar candidaţii vor afla dacă au fost admişi în cursul săptămânii viitoare.
Au susţinut probele pentru admitere
Cea mai solicitată a fost Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, urmată de Facultatea de Ştiinţe Politice Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării. Dintre cele opt facultăţi care au participat, la şapte s-au susţinut deja probele de admitere. Probele au constat în susţinerea unui interviu motivaţional, prezentarea unui eseu, sau proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor, cu subiecte de nivelul celor de la examenul de Bacalaureat.
Potrivit informaţiilor furnizate de către Marin Popescu, director al departamentului de relaţii cu mediul preuniversitar din cadrul UVT, pentru viitor urmează să fie făcute alte noi investiţii, iar centrul de înscrieri urmează să fie extins. Scopul înfiinţării acestui birou teritorial de înscrieri şi admitere, a fost acela de a veni mai aproape de viitorii studenţi. Absolvenţii hunedoreni au avut posibilitatea de a se înscrie la facultăţile UVT fără a mai fi nevoiţi să cheltuie bani pentru a se deplasa la Timişoara.
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…