Categories: Actualitate

Peste 23.000 de fermieri, aşteptaţi să-şi depună cererile de plată

Ieri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Hunedoara a demarat campania de primire a cererilor de plată pentru măsurile de sprijin pe suprafaţa de teren.
„Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, în intervalul 1 martie – 15 mai 2012, o singură cerere de plată. Pentru cererile de plată depuse începând cu data de 15 mai, se vor aplica penalităţi de 1 la sută pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După 11 iunie 2012, solicitarea nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs”, a declarat Veronica Borungel (foto), directorul executiv al APIA Hunedoara. De asemenea, de sprijin pot beneficia persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune etc. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul. În judeţ, sunt aşteptaţi să depună solicitările pentru suprafeţe, 23.000 de fermieri. Pentru Campania 2012, România beneficiază de o alocaţie financiară de 1,087 miliarde euro pentru plata unică pe suprafaţă. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

22 de ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

o zi ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

o zi ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

2 zile ago