Categories: Comunitate

Peste 12.000 de pacienţi trataţi la spitalul din Brad

Magdalena Şerban

Anul 2013 nu i-a scutit pe brădeni de probleme de sănătate. O dovedeşte şi faptul că pragul spitalului din municipiu a fost trecut de 12.469 de pacienţi, ajunşi prin Compartimentul Primire Urgenţe.
Reprezentanţii Spitalului Municipal Brad spun că anul trecut, cele mai frecvente boli care i-au trimis pe brădeni la Urgenţă au fost cele digestive şi cardiologice. Nici la capitolul internări, cazurile nu au fost puţine. „La noi, vin pacienţi nu doar din Brad, ci din toată Ţara Zarandului. În 2013, am avut 5.119 persoane internate. Este drept, mai puţine faţă de 2012, când am înregistrat 5.541 de internări”, a precizat Florin Jurca (foto), managerul spitalului brădean. Printre cele mai frecvente afecţiuni cronice, înregistrate în 2013 în rândul celor internaţi, s-au aflat bolile cerebrovasculare, bolile pulmonare, hipertensiunea arterială, lumbago şi lombosciatica, hepatita cronică, flebita şi tromboflebita. De asemenea, anul trecut nu au lipsit nici serviciile medicale efectuate peste contractul cu CJAS. Prin urmare, ele nu vor fi decontate. Potrivit lui Laurenţiu Verdeş, directorul financiar-contabil al Spitalului Municipal Brad, unitatea medicală amintită deţine, în prezent, 115 paturi contractate cu CJAS, iar conform structurii date de Minister, sunt 145 de paturi, în total.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN SIMERIA, PRINS ÎN FLAGRANT DELICT LA VOLAN, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…

13 ore ago

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

2 zile ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

2 zile ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

2 zile ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

2 zile ago