Categories: Actualitate

Peste 1.100 de deveni, amendaţi de poliţiştii locali

Natalia Bumbac

În perioada iulie – august, aproape 1.150 de deveni au fost sancţionaţi de către poliţiştii locali pentru diverse încălcări ale legii, valoarea amenzilor ajungând la 137.840 de lei.
Conform comunicatului transmis de Primăria Deva, trei sferturi din totalul sancţiunilor, în valoare de 101.224 de lei, au fost aplicate pentru încălcarea legislaţiei rutiere. Astfel, au fost amendate persoanele care au circulat/staţionat cu maşina pe trotuare, alei şi zone verzi, au ocupat abuziv locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi sau au refuzat să se legitimeze. Alţi 252 de deveni au fost amendaţi pentru că au tulburat ordinea şi liniştea publică, valoarea acestor amenzi ridicându-se la 23.070 de lei. Pentru încălcarea regulilor de disciplină în construcţii, protecţia mediului şi activitate comercială, poliţiştii locali au dat 30 de avertismente şi 26 de amenzi, în valoare de 6.300 de lei.
Poliţiştii locali ai municipiului Deva se ajută în activităţile lor de sistemul de monitorizare video din localitate. Cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, în intervalul lunilor iulie-august, au fost identificate 459 de persoane şi autovehicule în baza naţională de date. De asemenea, Poliţia locală Deva a primit în cele două luni 17, cereri de eliberare a unor înregistrări video.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

TÂNĂR REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI COMIS UN FURT ÎN ORAȘUL CĂLAN

La data de 12 aprilie 2026, în jurul orei 16:50, polițiștii din orașul Călan au…

o oră ago

Acțiune împotriva braconajului piscicol în Hunedoara: peste 40 kg de pește confiscate la Burjuc

Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…

2 zile ago

Conducerea Clubului Corvinul, scuze dupa infrangerea cu FC Voluntari

Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…

2 zile ago