Eveniment

Peste 1.000 de dosare cu autor necunoscut, în sertarele procurorilor deveni

Cristina Ghenea

Peste 1.000 de dosare aflate în evidenţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva sunt clasate ca fiind cu autor necunoscut. În multe dintre cazuri, vinovaţii nu sunt prinşi niciodată, iar dosarele se prescriu.

Termene diferite de prescriere
Dintre cele 3.570 de dosare pe care procurorii deveni le-au avut de soluţionat anul acesta, 1.040 au deocamdată autor necunoscut. În mai bine de jumătate dintre respectiele dosare, mai exact în 761 dintre ele, sunt cercetate infracţiuni de furt sau de furt calificat. Potrivit unor surse oficiale din cadrul instituţiei, peste 300 de infracţiuni prevăzute în codul penal, precum şi alte infracţiuni din legile speciale, fac obiectul dosarelor aflate în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva. Astfel procurorii se ocupă de cazuri de furt, distrugere, înşelăciune, vătămare, viol, pedofilie, evaziune fiscală şi altele. Dacă nici după ani de zile, procurorii nu descoperă autorul faptelor dintr-un dosar, în cele din urmă, acesta se prescrie. Bineînţeles, termenul de prescriere diferă, în funcţie de fapte şi de gravitatea lor. De exemplu, furtul, violul, sechestrarea sau pedofilia se pot prescrie după 10, sau după
15 ani. Vătămarea corporală, însă, şi distrugerea au termene de prescripţie de numai cinci ani.

Jaful de la Real, încă o enigmă
În urmă cu câteva luni, două persoane au reuşit să dea un jaf ca în filme la o bijuterie din Galeriile Real, din Deva. După ce au tăiat plafonul complexului comercial, acestea au coborât fără nici o problemă, exact în bijuterie, de unde au furat două kilograme de aur şi 99 de ceasuri de mână, creând un prejudiciu de circa 284.000 lei. Cu aproximativ o lună înainte, prin acelaşi mod, mai fusese dată o spargere  într-un magazin de telefonie mobilă din Mall-ul din Sibiu. Hoţii încă sunt în libertate, iar poliţiştii sunt pe urmele lor. Există deja un cerc de suspecţi, iar oamenii legii colaborează cu poliţia din alte ţări europene, întrucât s-a mai descoperit că jafuri asemănătoare au mai fost date din vară şi până acum şi în Franţa, Belgia şi Italia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura