Actualitate

Pescar din Vulcan, salvat din Dunăre de poliţiştii de frontieră

Hunedoreanul a fost victima unui acci­dent mai puţin obişnuit, a ajuns în apele Dunării şi nu avea telefonul la el pentru a cere ajutor. Salvarea lui a venit de la un echipaj al Poliţiei de Frontieră aflat în pa­tru­lare pe Dunăre.

Şi-a uitat telefonul mobil
Bărbatul din municipiul Vulcan a mers la pescuit alături de un amic în zona localităţii Batoţi, judeţul Mehedinţi. De la zona de campare s-a despărţit de camaradul lui şi a plecat spre locul de pescuit, în grabă, uitând să ia telefonul mobil. Ajuns la Du­năre, s-a urcat pe un ponton de lemn im­pro­vizat de pescarii din zonă, dar şipcile de lemn din care era construit pontonul s-au rupt şi pescarul a căzut, acesta suferind mul­tiple fracturi la un picior. Deşi aflat în stare de şocşi cu dureri insuportabile, vul­că­neanul a reuşit să se târască într-un loc de unde să poată fi observat, şi a început să strige după ajutor. ”O ambarcaţiune a Poliţiei de Frontieră aparţinând SPF Dro­beta Turnu-Severin îşi efectua patrularea în zona de responsabilitate. Cei doi poliţişti de frontieră aflaţi la bordul navei, agent-şef Lorin Sârbu comandantul echipajului şi agent şef adjunct Dorin Bobîlcă, au zărit pe mal, nu departe de km fluvial 908 o per­soană care cerea ajutor, făcând semne dis­perate. Mircea Zofotă a fost scos din zonă şi dus în apropire de drumul judeţean unde salvarea a putut ajunge pentru a-l prelua şi transporta de urgenţă la spital. Acum câteva zile acesta ne-a sunat (…) spu­nându-ne că regretă că nici măcar nu ştie cum îi cheamă pe poliţiştii de frontieră şi că atunci, nu a apucat nici să le mulţumească celor doi. Astfel, Mircea Zofotă din Vulcan, Hunedoara prin intermediul nostru, doreşte să transmită mulţumiri poliţiştilor de fron­tieră implicaţi în salvarea sa şi, în general, Poliţiei de Frontieră Române. Şi noi dorim să mulţumim stimatului domn pentru acest gest frumos şi să-i urăm însănătoşire grab­nică”, se precizează într-o postare a Poliţiei de Frontieră Române. Pescarul din Vulcan a fost internat iniţial în Mehedinţi, dar a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Petro­şani pentru tratament şi recuperare. (M.Gânju).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura