Categories: Actualitate

Pericol de avalanşe în Retezat

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara au avertizat ieri, marţi asupra pericolului producerii de avalanşe în Masivul Retezat, în condiţiile în care la peste 1.800 de metri vântul suflă cu putere şi viscoleşte zăpada proaspăt căzută.

„A nins foarte mult, astfel că stratul de zăpadă ajunge la circa 70 de centimetri la Baza Salvamont Râuşor, iar la peste 2.000 de metri grosimea acestuia atinge 80-90 de centimetri. Pe creastă viscoleşte foarte puternic, iar zăpada ajunge pe toate văile, pe vâlcele sau în pădure, astfel că este favorizată producerea avalanşelor“, a declarat Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara.
Salvamontiştii au organizat serviciul de permanenţă la bazele din Râuşor şi Alunii Negri, precum şi în staţiunile Parâng şi Straja. În plus, se efectuează patrulări pe mai multe trasee, deoarece s-a constatat că au fost oameni care au urcat la munte pentru a practica schiul de tură. Aceştia au avut probleme cu cazarea, deoarece cabanele au anunţat că se închid pentru turişti. „Îi sfătuim pe toţi să stea acasă, pentru că pericolul este mare. Au fost câţiva turişti care au ajuns la Cabana Genţiana şi au fost primiţi, chiar dacă era închis. Unii s-au adăpostit la refugiile Salvamont“, a completat Bodean.
Zona de munte a judeţului Hunedoara s-a aflat marţi sub avertizare de cod roşu pentru vânt foarte puternic la altitudini de peste 1.800 de metri. (Sorin Blada, Agerpres)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Esec pentru Corvinul, la Voluntari

Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…

8 ore ago

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, astăzi, pe Aleea Flamingo din municipiu, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit la o casă

De urgență, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…

11 ore ago

Primarul Hunedoarei, Dan Boboutanu si stafful Corvinului, la priveghiul lui Mircea Lucescu:

“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

2 zile ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

2 zile ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

2 zile ago