Magdalena Șerban
Ca în orice unitate spitalicească în cadrul căreia se urmărește dezvoltarea condițiilor oferite pacienților, sporind cu precădere calitatea actului medical, conducerea Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad și-a conturat lista de investiții.
S-au făcut primele calcule
„Prioritară pentru planul de investiții întocmit pentru acest an este construcția unui spațiu dedicat computerului tomograf. E vorba de un sistem modular de containere care să deservească CT-ul. Aparatul îl avem, dar trebuie pus în funcțiune și pentru a ajunge să-l dăm în circuitul medical e nevoie să respectăm unele normative ce țin de spațiu plus să obținem avizele ce se impun. Nu se poate să-l montăm la etaj, unde e și Radiologia, deoarece nu se dau aprobări pentru un perimetru de acest gen. De altfel, ar fi risc major ca plafonul să cedeze din pricina greutății mari. În zona Brad nu există CT, iar pentru asemenea investigații cel mai apropiat se găsește la Spitalul Județean din Deva. Prin urmare, ar fi o soluție pentru toată Țara Zarandului și nu numai. Mai ales în perioada de pandemie, foarte mulți pacienți diagnosticați cu Covid sau rămași cu sechele pe urma bolii au nevoie de investigații imagistice. După cum se știe, o tomografie computerizată este o metodă non invazivă de diagnosticare a unor boli ce altfel nu ar putea fi stabilite decât cu ajutorul unei intervenții chirurgicale sau al unei autopsii. Prin urmare, este absolut vitală în unele cazuri”, a declarat medicul primar pneumolog Marcel Iosif Cârjea (foto), managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. De asemenea, refacerea rețelei electrice și a infrastructurii pentru încălzire reprezintă demersuri pe care cei de aici doresc să le materializeze tot în 2022. Dotarea cu aparatură performantă e esențială pentru vremurile actuale și cerințele în materie sanitară, așa că rămâne în vizor, echipa managerială propunându-și să achiziționeze un fibrobronhoscop. “Ajută la diagnosticare atunci când avem orice opacitate care este mai ciudată la nivelul plămânului şi nu ştii ce este cu ea. Nu te duci direct la tomografie computerizată, ce are grad de iradiere, ci poţi apela direct la fibrobronhoscopie”, a explicat medicul.
În seara zilei de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost…
În ceea ce mă privește, am convingerea că statul are obligația să își protejeze cetățenii…
Echipajele de pompieri, care au intervenit cu 2 autospeciale de stingere, de medie și mare…
Bătaie pe un post de conducere al unui serviciu din subordinea unui edil-șef. Gurile rele…
Erika Preda, directorul CSM Petroșani Pentru că, într-o lume a bărbaților, a ales să fie…
Remus C., din Petrila Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea ordinului de…