Carmen Cosman
PSD şi PNL vor să „divorţeze” de fostul lor partener, Dorel Şchiopu (foto), consilier PRM, după ce acesta a votat proiectul prin care Primăria Vulcan poate să-şi încheie exerciţiul bugetar pe anul trecut.
Cele două formaţiuni politice îl acuză pe Dorel Şchiopu de trădare şi spun că una s-au înţeles şi alta s-a întâmplat. „Eu am rămas surprins de hotărârea lui, este trădare ce a făcut el. Este un trădător. Ce să cred despre un om care acum spune ceva şi peste cinci minute, face exact contrariul a ceea ce a spus?”, se întreabă liderul PSD Vulcan, Marin Coltescu. Opoziţia din Consiliul Local Vulcan crede că, de fapt, Dorel Şchiopu ar fi făcut o înţelegere cu primarul Gheorghe Ile, ca să fie numit viceprimar, în cazul în care Angela Stoica va pleca la Prefectură, aşa cum se spune. Şchiopu declară, însă, că nu a negociat altceva decât posturile de consilieri pentru PSD şi PNL şi că, până la urmă, a făcut mereu ceea ce trebuia şi acum a reuşit să deblocheze situaţia care trena din septembrie 2011. “E o posibilitate şi nu mi-ar displace funcţia de viceprimar, dar nu se pune deocamdată aşa problema. De fiecare dată, am votat aşa cum cere legea şi în interesul oamenilor pe care îi reprezint. Dacă aş fi ales viceprimar, aş fi primul ales din rândul oamenilor simpli, fără afaceri, dar mai e până acolo”, a declarat Dorel Şchiopu. El spune că, înainte de şedinţa de săptămâna trecută, s-a înţeles cu primarul Gheorghe Ile, ca să fie validaţi cei doi consilieri care lipsesc acum, de la PSD şi PNL. „Am stat cu el maximum trei minute de vorbă înainte de şedinţa de consiliu şi l-am pus să promită că o să îi valideze pe cei doi consilieri, aşa cum e legal. Atunci, am votat proiectul de deblocare a situaţiei financiare în care se afla Vulcanul”, susţine consilierul PRM de la Vulcan.
Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…
Proiectul a vizat reabilitarea și eficientizarea energetică a sediului administrativ al DGASPC Hunedoara, situat în…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…