Categories: ActualitateFlash

Percheziții la escroci cu anunțuri fictive

Au înșelat 5.000 de persoane cu anunțuri online de vânzări bunuri

 

Maximilian Gânju

Printre suspecți sunt și indivizi din ju­dețul Hunedoara, iar victimele erau în special străini. Potrivit anchetatorilor sunt peste 5.000 de victime iar prejudiciul se ridică la peste 2 milioane de euro.

Modificau conturile
Poliţiştii şi procurorii DIICOT au efectuat 13 percheziţii domiciliare vizând presupuşi mem­bri ai unei grupări care ar fi înşelat peste 5.000 de persoane, în special din străinătate, cu anunţuri fictive de vânzare bunuri, postate online. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia Română, ancheta vizează fraude informatice şi spălare de bani, infrac­ţiuni care ar fi fost comise de grupare, ai cărei membri ar fi din judeţele Sibiu, Vâlcea, Hu­ne­doara, Dolj, Ilfov, Călăraşi şi din municipiul Bucureşti.Percheziţiile au fost făcute pentru completarea probatoriului, gruparea fiind în atenţia anchetatorilor încă de anul trecut.În 2020, anchetatorii au stabilit că membrii grupării ar fi modificat conturi legitime de pe portaluri de comerţ online, prin schimbarea da­telor personale ale titularilor, vizând în prin­cipal conturile bancare asociate. Victi­mele expediau sumele de bani aferente bu­nurilor promise/oferite spre vânzare, în con­turi bancare controlate de către membrii gru­pării infracţionale. De asemenea, gru­pa­rea ar fi postat anunţuri fictive pe site-uri in­ter­na­ţionale specializate în vânzarea de auto­turisme sau închirieri imobile, şi, ulterior, ar fi deschis sau intermediat deschiderea de conturi bancare necesare pentru transferul banilor proveniţi din infracţiuni, atât în Ro­mânia, cât şi în Marea Britanie şi Italia, folo­sin­du-se de documente de identitate falsi­fi­cate.

Și-au cumpărat mașini de lux și case
Pe parcursul cercetărilor efectuate până în noiembrie 2020, au fost identificate peste 2.000 de victime, în special din Germania, dar şi din Finlanda, Olanda, Marea Britanie, Spa­nia, Cehia, Norvegia, Polonia şi Italia. Sumele de bani obţinute din săvârşirea acestui gen de infracţiuni ar fi fost disimulate de către membrii grupării, fiind, în final, folosite la achiziţionarea unor imobile şi auto­turisme de lux.În cursul anului 2021, faţă de 12 membri identificaţi iniţial, au mai fost identificaţi 14 membri ai grupării infracţio­nale organizate. Pe parcursul cercetărilor efec­tuate în acest an, au fost identificate încă 3.000 de victime, în special din Ger­mania, dar şi din Finlanda, Olanda, Marea Bri­ta­nie, Spania, Cehia, Norvegia, Polonia Italia şi S.U.A., numărul total al acestora fiind de apro­ximativ 5.000 de persoane. În urma perche­zi­ţiilor au fost ridicaţi 44.928 de lei, 870 de euro, 70 de lire sterline, patru laptop-uri, cinci stick-uri de memorie, opt pliculeţe care con­ţin o substanţă pulverulentă de culoare albă, 10 telefoane mobile, un card de memorie, o tabletă, 13 cartele SIM, o unitate tip desktop, înscrisuri şi patru carduri ban­care.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A pozat ani de zile într-un oponent al unui primar, s-a bătut cu de­ciziile sale…

12 ore ago

Județul Hunedoara poate deveni Destinația Anului 2024

Județul nostru are patru obiective în­scrise în cea mai importantă competiție din turismul românesc: Cetățile…

12 ore ago

Bulina albă

Denisa Oniciu din cadrul Detașamentului de Jandarmi Petroșani Pentru că a obținut medalia de bronz…

13 ore ago

Bulina neagră

Costantin N., judecat pentru furt Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat…

13 ore ago

Mama unui tânăr, dispusă să ajungă la închisoare pentru a-și „salva” copilul

Tânărul a provocat un accident rutier cu autoturismul familiei și ar fi rămas fără permis…

14 ore ago

Zeci de articole de îmbrăcăminte – furate de un bărbat din Deva

Bărbatul din municipiul Deva a intrat într-un magazin universal din localitatea Petrila, și-a încărcat coșul…

14 ore ago