Actualitate

Percheziţii de amploare la contrabandiştii cu ţigări. O hunedoreancă a fost dusă la DIICOT

03 tigariNatalia Bumbac

Ieri, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa au efectuat 52 de percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, printre care şi Hunedoara. Acţiunea a vizat destructurarea unei grupări infracţionale specializată în contrabandă cu ţigări şi plasare de valută falsă.

La noi în judeţ au avut loc patru percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Deva şi Călan. Potrivit purtătorului de cuvânt al DIICOT, în urma controalelor domiciliare din judeţul Hunedoara, a fost ridicată o persoană de sex feminin care a fost dusă la audieri la DIICOT – ST Constanţa. Aceasta este suspectă de contrabandă cu ţigări, iar în urma audierilor procurorii vor stabili ce calitate va avea în dosar, de martor sau inculpat.
Potrivit comunicatului transmis de DIICOT, membrii grupării, începând cu anul 2014, au introdus din Serbia pe teritoriul României diferite cantităţi de ţigări pe care le-au distribuit pentru a fi comercializate în mai multe judeţe, cu preponderenţă în sud-vestul ţării. De asemenea, există suspiciunea că o parte din membrii grupării, începând cu anul 2014 şi până în prezent, au introdus în România sume importante de bani, aproximativ 20.000 de dolari, constituite din bancnote de 100 de dolari falsificate. Bancnotele falsificate au fost puse în circulaţie pe teritoriul României, în mai multe judeţe.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura