Categories: ActualitateFlash

Percheziţia informatică în cazul Ridzi, respinsă

Carmen Cosman

Comisia juridică a respins, prin vot secret, cererile de extindere a urmăririi penale şi de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi (foto).

Începerea urmăririi penale

În ceea ce priveşte măsura de extindere a urmăririi penale, 11 deputaţi au votat împotrivă, iar nouă s-au pronunţat „pentru”, iar la încuviinţarea percheziţiei informatice, au fost 14 voturi împotriva cererii şi şapte deputati şi-au exprimat acordul. Pe 10 februarie 2010, Ministerul Justiţiei a trimis preşedintelui Camerei Deputaţilor, solicitarea DNA de încuviinţare a unei percheziţii informatice în dosarul Monicăi Iacob Ridzi, astfel încât, să poată fi continuate cercetările în dosarul în care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva fostului ministru. Pe 16 februarie, procurorul general al României a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru începerea urmăririi penale faţă de fostul ministru al Tineretului şi Sportului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual.

Prejudiciu de 100.000 de lei

Procurorii anticorupţie susţin că, în perioada aprilie-iunie 2009, Monica Iacob Ridzi a dispus, prin încălcarea atribuţiilor care îi reveneau în calitate de ministru, achiziţionarea de către Ministerul Tineretului şi Sportului a unor produse electronice de la două firme din Găeşti şi Curtea de Argeş, în condiţiile în care aceste categorii de bunuri erau excluse de la achiziţionare, prin prevederile Ordonanţei 34/2009. În plus, DNA a mai stabilit că nu au existat estimări bazate pe raportul necesitate-preţ şi note de fundamentare întocmite de compartimentul de specialitate, care să conţină particularităţile tehnice ale bunurilor iar preţurile de achiziţie au fost supraevaluate. Prejudiciul creat în acest mod Ministerului Tineretului şi Sportului a fost calculat la 100.000 lei, reprezentând diferenţa dintre preţul de achiziţie a bunurilor şi cel la care fuseseră obţinute de către societăţile în cauză.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră l-a pus pe un amic să-i…

2 zile ago

Bulina albă

Ciprian Achim, primarul comunei Lelese Pentru că, deși modernizează satele din fonduri europene, luptă pentru…

2 zile ago

Bulina neagră

S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

2 zile ago

Parlamentarul hunedorean Tiberiu Claudiu Bârstan (AUR): aroganți, autosuficienți și perseverenți în nepăsare. Un Guvern fără direcție și fără plan de țară

Magdalena Șerban Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan atrage atenția asupra a două aspecte esențiale, chiar…

2 zile ago

Uricani: la anul, va fi finalizat și pus în circuit noul Centru Comunitar Integrat realizat cu finanțare europeană

Magdalena Șerban Deși multe par doar promisiuni de campanie, nu toți edilii sunt la fel.…

2 zile ago

La Lelese, sărbătorile unesc și mai mult comunitatea

Magdalena Șerban În timp ce prin orașe, mall-urile au luat locul șezătorilor, iar de Crăciun,…

2 zile ago