Categories: Actualitate

Pentru că a refuzat să bea, s-a trezit cu casa în flăcări

Supărat foc pe vecinul său că nu a vrut să-l acompanieze la un pahar de băutură, un bărbat de 37 de ani din Petrila s-a răzbunat pe locuinţa acestuia. Cum anume? I-a stropit casa cu benzină şi i-a dat foc.  

Incidentul s-a petrecut ieri în Petrila, pe strada Răscoala. În jurul orei 11.30, petrileanul de 37 de ani, beat de-a binelea, l-a invitat pe vecinul său să bea cu el un pahar. Acesta din urmă a refuzat, motiv pentru care vecinul său nu a stat mult pe gânduri şi i-a incendiat o anexă a gospodăriei. Focul a fost stins de vecini şi pompierii sosiţi la locul intervenţiei, iar pagubele nu au fost de proporţii. Fiind vorba despre o distrugere intenţionată de bunuri, pe firul faptelor au intervenit şi poliţiştii, pentru a lua măsurile legale faţă de piromanul scăpat de sub control.
„Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a stabilit faptul că, bărbatul de 37 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a incendiat locuinţa unui vecin, în urma unui conflict spontan. Poliţiştii l-au condus pe făptuitor la sediul subunităţii de poliţie, în vederea audierii şi a luării măsurilor legale, în cauză fiind constituit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi ameninţare”, a informat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Doar că, ajunşi la sediu, poliţiştii au constatat că nu au cum să-l ancheteze pe bărbatul de 37 de ani, aflat într-o stare avansată de ebrietate. Prin urmare acesta a fost dus la Spitalul din Petroşani, să-şi revină din beţie, urmând ca apoi să fie luat la întrebări.  (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

JAF DE O VIOLENȚĂ EXTREMĂ ÎN ORĂȘTIE: Vânzător lovit și prădat de încasări în plină seară! Poliția a identificat un suspect

Momente de groază sâmbătă seara într-un magazin din municipiul Orăștie. Un tânăr angajat a căzut…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile din culisele unui partid au explodat, iar în tabăra purtătorilor de fanion galben-albastru e…

o zi ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu din Deva Pentru că a stabilit un record mondial în oftalmologie, respectiv…

o zi ago

Bulina neagră

David S., din Vulcan Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru lipsire de libertate…

o zi ago

O cursă contra cronometru pentru demnitate: Un hunedorean întors din Anglia cu cancer în fază terminală a fost arestat în baza unei condamnări mai vechi

Un apel disperat zguduie comuni­tatea din Călan și pune sub semnul întrebării limitele umanității în…

o zi ago