Pentru binele hunedorenilor, politicienii şi-au dat mâna

Adriana Năstase

Am ajuns şi ziua să vedem cum social-democraţii şi liberalii din judeţ îşi dau mâna pentru binele comunităţii. Da, este adevărat. Liderul interimar al organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, Florin Roman, a declarat recent că vrea să includă judeţul nostru într-un proiect-pilot de dezvoltare economică elaborat de Guvernul României. Problema este că de 26 de ani auzim tot de proiecte-pilot şi de cum îşi va reveni Valea Jiului din sărăcia în care s-a afundat.
”La solicitarea preşedintelui PNL Hunedoara, Florin Roman, şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor (foto stânga), judeţul Hunedoara va fi inclus într-un proiect pilot de dezvoltare economică elaborat de Guvernul României. În urma întâlnirii dintre reprezentanţii administraţiei publice din judeţul Hunedoara şi vicepremierul Vasile Dâncu, a fost stabilită extinderea proiectului pilot de abordare integrată a măsurilor luate în vederea îmbunătăţirii situaţiei socio-economice a locuitorilor din zonele defavorizate, precum Valea Jiului, Munţii Apuseni şi regiuni ale Moldovei. Programul are la bază identificarea problemelor din toate domeniile relevante pentru comunităţile locale şi finanţarea simultană pentru o perioadă de timp a măsurilor care duc la rezolvarea acestora. Eforturile comune ale preşedintelui PNL, Florin Roman (foto dreapta), şi al preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, au dat roade, judeţul Hunedoara fiind inclus în proiectul pilot de dezvoltare economică a zonelor defavorizate. Acest fapt demonstrează că atunci când există colaborare între partidele politice, indiferent de orientarea acestora, pot fi realizate lucruri bune în folosul comunităţilor locale. În urma discuţiilor de  la Petroşani, aşteptăm din partea Guvernului aprobarea cât mai grabnică prin Hotărâre de  Guvern a Memorandumului care să stabilească în mod concret măsurile şi normele de aplicare ale acestui proiect-pilot”, se arată într-un comunicat al PNL Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Dragii alegători trăim vremuri grele,poporul sărmanul o duce tot mai greu,dar a venit vremea(vin alegerile)ca toate PARTIDELE să își dea mâna într-un proiect național spre binele poporului.NOI,PNL și PSD prin această înțelegere pe plan local dovedim încă odată simț patriotic și ca,,NOUĂ "chiar ne pasa de viața sarmananilor.Nise rupe sufletul de voi,mai ales în prag de alegeri. Fraierilor,ieșiți la vot și votați-mă pe mine dacă,vreți să vă fie bine!După vot,doar nu credeți că am vorbit serios? Noi am vrut...legea se opune...guvernul nu are resurse și așa vam păcălit Fraierilor timp de 26 ani!

Recent Posts

Acțiune împotriva braconajului piscicol în Hunedoara: peste 40 kg de pește confiscate la Burjuc

Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…

o zi ago

Conducerea Clubului Corvinul, scuze dupa infrangerea cu FC Voluntari

Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…

o zi ago

Accident mortal pe DN 66, în Sântămăria-Orlea: un bărbat a decedat, patru persoane rănite

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 10 aprilie 2026, pe DN66, în localitatea Sântămăria-Orlea,…

o zi ago

Esec pentru Corvinul, la Voluntari

Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…

2 zile ago