Hoții au prins curaj după ce au dat prima lovitură și i-au furat păgubitului un televizor în valoare de circa 1.500 de lei.
S-au întors la locuință și au luat tot ce era ușor de vândut. Cei trei hoți, dintre care unul minor, au recunoscut faptele de care au fost acuzați. Ulterior, după lăsarea întunericului, hoțul a mai pătruns o dată în locuința persoanei vătămate, de unde au sustras mai multe bunuri: o butelie de aragaz, o bormașină, niște cabluri electrice, o mașină de făcut țigări, tutun și niște filtre, bunuri care au fost recuperate. Anchetatorii au aflat de la unul dintre hoți că aceștia urmăreau oameni bătrâni, vulnerabili, care nu puteau riposta, locuiau singuri și aveau pensii mari, considerând că nu li se va putea face nimic. Judecătoria Petroșani i-a condamnat pe doi dintre hoți la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare, iar pe minor la măsura educativă a supravegherii pentru o perioadă de 4 luni, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată. (M. Gânju)
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mobilizând…
Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din municipiul Brad a fost reținut pentru…