FlashPolitica si administratie

Pensiile, doar pe carduri

Sorina Popa

Pensionarii nu vor mai putea primi pensiile prin Poştă de anul viitor, a anunţat ministrul Finanţelor Publice. Asta, deoarece costul acestui serviciu este prea mare, undeva la 600 de milioane de lei pe an. Ca atare, toţi trebuie să aibă carduri, ca să primească banii pe ele.
Nu ştim ce se va întâmpla cu cei care locuiesc în sate îndepărtate, unde nu există nici măcar un bancomat. Această decizie va afecta aproximativ trei milioane de pensionari. Eugen Teodorovici a declarat că cei 600 de milioane lei, care sunt cheltuiţi anual pentru expedierea pensiilor prin Poşta Română, pot fi distribuiţi administraţiilor locale pentru investiţii. Din cei 4,7 milioane de pensionari înregistraţi la Casa Naţională de Pensii, peste 1,7 milioane îşi încasează în prezent pensiile cu cardul. De asemenea, ministrul Finanţelor susţine că vor fi oferite bonusuri pensionarilor care aleg să îşi treacă pensia pe card, pentru a-i încuraja să aleagă această variantă. În plus, pensionarilor li se va garanta că retragerile de pe card nu vor fi însoţite de comisioane.
În judeţul Hunedoara, sunt aproximativ 72.000 de pensionari care îşi iau banii pe card, în timp ce 58.000 nu au renunţat la stilul vechi prin poştaşi. „Am primit programul pentru recalcularea pensiilor, dar încă îl testăm, nu am început procesul efectiv”, a declarat Cătălin Olar, directorul Casei Judeţene de Pensii Hunedoara. Peste 12.000 de pensii vor fi recalculate la noi, pentru cei care au lucrat în grupele speciale.

2 comentarii la „Pensiile, doar pe carduri

  • cupoanele de pensii cine le v-a aduce?sau care va fi modalitatea de a intra in posesia lor?

  • Va bateti joc.
    Odata cu legea pensiilor=mare pacaleala.Si acum cu cardurile.pe Buna de 80 de ani cine o invata sa il foloseasca?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura