Categories: Comunitate

Pensii de urmaş pentru elevi şi studenţi

Loredana Goangă

Aproximativ 1.100 de elevi şi studenţi hunedoreni de peste 16 ani vor beneficia şi anul acesta şcolar de pensia de urmaş. Ei trebuie să facă dovada continuării unei forme de învăţământ, pentru a nu li se suspenda banii.
Copiii sub 16 ani primesc pensie de urmaş, indiferent dacă merg la şcoală sau nu, însă cei care depăşesc această vârstă trebuie să facă dovada continuării studiilor. Indiferent dacă urmează cursuri la buget, sau la taxă, sau dacă au ales să facă mai multe facultăţi, aceştia nu trebuie să depăşească 26 de ani. „Elevii şi studenţii cu vârsta între 16 şi 26 de ani primesc pensie de urmaş numai dacă îşi continuă studiile. Aceştia trebuie să  prezinte o adeverinţă în original, eliberată de şcoala sau de facultatea urmată, termenul limită fiind 1 octombrie pentru elevi, respectiv 1 noiembrie pentru studenţi, pentru a nu li se suspenda drepturile băneşti”, a declarat Ilie Toma (foto), directorul Casei Judeţene de Pensii Hunedoara. Cei care se urmează o formă de învăţământ şi nu depun adeverinţa până la data limită, dar totuşi fac dovada continuării studiilor mai târziu, îşi vor primi banii începând cu luna următoare, plus ceea ce trebuiau să primească din urmă.
Potrivit aceleiaşi surse, urmaşii de până în 26 de ani, care îşi continuă studiile, dar figurează şi ca angajaţi, au dreptul de a beneficia de pensia de urmaş, indiferent de salariul primit. În anul şcolar 2012-2013, 1.700 de copii au primit pensie de urmaş, 1.109 fiind elevi şi studenţi de peste 16 ani.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

2 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

2 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

2 zile ago